30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăInternaționalDonald Trump s-a „pierdut” pe drumul spre dineul oficial al NATO. Cât...

Donald Trump s-a „pierdut” pe drumul spre dineul oficial al NATO. Cât a întârziat acolo

Președintele american Donald Trump a ajuns ultimul la dineul găzduit marți seară la Palatul Huis ten Bosch de regele Willem-Alexander al Olandei și de regina Maxima, potrivit dpa.

Sosirea șefilor de stat și de guvern la palatul din Haga a început în jurul orei locale 19:00 (20:00 ora României), dar Trump a ajuns la dineu la mai bine de oră și jumătate mai târziu, în jur de 20:40, după ce a aterizat la Haga cu o oră mai devreme.

La un moment dat, în timp ce era așteptată sosirea președintelui Trump, covorul roșu derulat la Palatul Huis ten Bosch pentru venirea invitaților a fost ridicat de vânt. Mai multe persoane au fost rapid mobilizate pentru a întinde din nou covorul, dar au trecut minute bune până când liderul de la Casa Albă a ajuns în cele din urmă.

La fel ca mulți alți șefi de stat și de guvern, liderul de la Casa Albă nu a fost însoțit de soție la eveniment, care nu a făcut deplasarea în Olanda.

Printre liderii NATO însoțiți de partenere au fost premierul canadian Mark Carney, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele francez Emmanuel Macron.

Șefa guvernului danez Mette Fredericksen, care a atras atenția cu pantalonii din piele neagră, a venit și ea la dineu alături de soțul ei.

De asemenea, a participat la dineu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

NATO va lua decizia istorică de a mări bugetul pentru apărare la 5% din PIB-ul statelor membre

Regele Willem-Alexander și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au ținut scurte discursuri înainte ca invitații să ridice paharele pentru viitorul Alianței.

‘Este impresionant că noi, ca țări NATO, am putut forma un scut în spatele căruia pacea și democrația pot înflori’, a declarat regele Olandei.

Mark Rutte a afirmat că aliații NATO vor lua miercuri ‘o mare decizie care va intra în istorie ca una transformatoare’, referindu-se la angajamentul de mărire a cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB în orizontul lui 2025, și i-a mulțumit liderului american Donald Trump că a împins de la spate țările membre să facă acest pas.

Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns la dineu în jurul orei locale 19:30.

Anterior, președintele României a avut o întrevedere cu doi senatori democrați americani dintr-o delegație mai mare de congresmeni din SUA veniți la summitul NATO. Întâlnirea a început în jurul orei locale 17:15 și a durat circa o oră.

La întâlnire au participat senatorii democrați Jeanne Shaheen, copreședintă a grupului Senatului SUA de observatori ai NATO, și Chris Coons, membru al aceluiași grup. Jeanne Shaheen este și membru al Comisiei de relații externe a Senatului, în timp ce Chris Coons este membru al Comisiei pentru alocări de apărare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atac armat la un festival din Toronto. Două persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut într-o zonă în care avea loc un festival de salsaDouă persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au...

Cod galben de furtuni în jumătate de țară. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale

În suprafețe restrânse pot apărea vijelii și grindină, cu dimensiuni cuprinse între unu și trei centimetriAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...

Bolojan: Economiile făcute de Cancelaria premierului ar echivala cu valoarea unui pod sau a unui pasaj rutier

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că economiile realizate de Cancelaria premierului în 2025 și 2026, estimate la peste 20 de milioane de lei anual,...
Ultima oră
Pe aceeași temă