Apar noi informații controversate privind o presupusă tentativă a fostului președinte american Donald Trump de a accesa codurile nucleare, în timpul unei reuniuni de urgență desfășurate la Casa Albă.
Afirmațiile aparțin unui fost analist CIA și nu au fost confirmate oficial din alte surse.
Potrivit acestuia, incidentul ar fi avut loc în contextul tensiunilor legate de Iran, în timp ce liderul american susținea public că statul iranian a fost înfrânt din punct de vedere militar, afirmație contestată de serviciile de informații din SUA.
Fostul analist CIA Larry Johnson a declarat, în cadrul unei emisiuni online, că tentativa ar fi fost blocată de un oficial militar de rang înalt:
Un general i-ar fi spus lui Trump „Nu!”
„Un raport provenit din acea întâlnire de la Casa Albă spune că Trump a vrut să folosească codurile nucleare, iar generalul Dan Caine s-a ridicat și a spus „Nu”, invocând, ca să spunem așa, prerogativele sale de șef al armatei. Se pare că a fost atunci o confruntare destul de aprinsă. Se întâmplă lucruri foarte bizare la Washington”.
Totuși, aceste informații rămân neconfirmate, iar experții atrag atenția că, în mod formal, deciziile privind utilizarea armelor nucleare aparțin președintelui, în cadrul lanțului de comandă.
Semne de tensiune între Trump și conducerea militară
În spațiul public au apărut și alte indicii privind posibile divergențe între Donald Trump și generalul Dan Caine.
Deși președintele afirma anterior că o eventuală acțiune militară împotriva Iranului ar fi „ușor câștigată”, unele relatări din presa americană sugerează că opinia militarilor ar fi fost diferită.
De asemenea, publicații internaționale au scris că Trump ar fi fost ținut la distanță de anumite operațiuni sensibile, inclusiv în timpul unei misiuni de salvare a unor piloți americani din Iran.
Îngrijorări legate de comportamentul liderului american
Aceste informații vin pe fondul unor preocupări tot mai mari privind comportamentul liderului american în situații de criză.
Surse citate de presă susțin că, în anumite momente, Trump ar fi manifestat reacții impulsive în discuțiile cu consilierii săi.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.