7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăDominic Fritz a triplat impozitele pe clădiri

Dominic Fritz a triplat impozitele pe clădiri

Din ciclul promisiunilor electorale, “fără hoție ajungem departe,” Dominic Fritz a triplat impozitele pe clădirile din Timișoara.

Timișorenii s-au trezit ca trebuie să plătească de trei ori mai mult decât în ultimul an al mandatului fostului primar, Nicolae Robu, scrie Ziua de vest.

„Am avut un șoc, zilele trecute, când mi s-a comunicat noul impozit pe clădirea unde funcționează restaurantul. De la puțin peste 9.000 de lei pe an, cât plăteam până acum, mi s-a calculat o sumă de trei ori mai mare. Nu mai puțin de 27.000 de lei. După toate pierderile din ultimii doi ani, când unitatea a fost mai mult închisă, din cauza pandemiei, acum vine primăria și ne da lovitura de grație. Ca să pot plăti, trebuie să concediez 3-4 oameni. Altfel, nu am cum…

Înțeleg că nu sunt bani la buget pentru plata facturilor la Colterm, însă asta nu înseamnă că trebuie falimentată industria locală a ospitalității. Am discutat și cu alți prieteni, proprietari de spații cu altă destinație decât cea de locuit, care spun același lucru: le este aproape imposibil să plătească impozitele impuse de administrația Fritz”, a declarat Adrian Suciu, patronul restaurantului Caprice, din Timișoara, pentru impactpress.ro.

Dominic Fritz a triplat impozitele pe clădiri cu ajutorul liberalului care s-a predat USR

De altfel, în decembrie 2021, când noile impozite au fost validate in Consiliul Local Timișoara doar cu ajutorul votului de „aur” al liberalului userist Raul Ambruș, chiar și presedintele Asociației Horetim, Corina Macri, a atras atenția că patronii din industria ospitalității nu-și pot permite asemenea sume majorate, mai ales după pandemia de Covid-19.

„Nu credem că Timișoara nu este un oras premium, de 1,95 la sută. Oradea are 1 la sută, Sibiul, Brașovul, Bucureștiul au 1,5 la sută. Din păcate, cu ceea ce se face nu se stimulează cu absolut nimic inițiativa antreprenorilor locali. Vin dintr-o industrie grav afectată. Nu am fost ajutați decât anul trecut pentru că s-a impus de la Guvern. Pentru noi este foarte mult”, a protestat Corina Macri.

citește și: Intelectualitatea chioară l-a văzut doar pe Felix, nu și pe Petrov

De asemenea, presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari (FALT) Timișoara, Petru Olariu, a criticat administrația Fritz pentru noile impozite.

„În toata campania electorală nu am văzut afiș care să spună că o să se mărească impozitele. Administratorii de bloc plătesc mai mult. Persoanele fizice autorizate, la fel. Persoanele care au o pensie mică, dar au un mic apartament și îl inchiriază unei persoane juridice plătesc triplu. Mai dau banii și la ANAF, pentru că declară contractul, venim și mărim impozitele. Motivația am înțeles-o, dar dacă face cineva ceva la limita legii. Acolo trebuie să se umble”, a spus Olariu, citat de presa locala.

Conform calculelor făcute de administrația Fritz, din creșterea de taxe și impozite, în 2022, la bugetul local se vor aduna în plus 18 milioane de lei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă