16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDNA: Şeful DRPCIV Giurgiu, acuzat de zece infracţiuni de luare de mită

DNA: Şeful DRPCIV Giurgiu, acuzat de zece infracţiuni de luare de mită

Acesta cerea între 50 şi 300 de euro pentru înmatricularea maşinilor, programarea candidaţilor sau pentru promovarea acestora la proba practică. De asemenea, a fost reţinut primarul localităţii Valea Dragului, Marin Mototolea, acuzat de patru infracţiuni de complicitare la luare de mită.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 septembrie 2019, a inculpaţilor: Văduva Mitică, comisar de poliţie, şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Giurgiu, sub aspectul săvârşirii a 10 infracţiuni de luare de mită, şi Mototolea Marin, primar al comunei Valea Dragului, judeţul Giurgiu, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită”, a transmis, vineri, DNA.

Procurorii au precizat că, în perioada 13 mai 2019 – 24 iulie 2019, inculpatul Văduva Mitică ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane (intermediari şi candidaţi) diverse sume de bani pentru:

– promovarea unor candidaţi la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere,
– programarea „peste rând” a candidaţilor la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere (art. 8 alin. 5 din Ordinul nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, prevede că programarea la proba practică se face în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării),
– înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

”În cazul a patru astfel de programări, ofiţerul de poliţie ar fi primit banii de la inculpatul Mototolea Marin. Din probe a rezultat faptul că inculpatul Văduva Mitică ar fi perceput în mod uzual de la persoanele care făceau intervenţii la el următoarele sume de bani: 50 de euro pentru a programa cu prioritate candidaţi la proba practică, 300 de Euro pentru promovarea probei practice, 100 euro pentru înmatricularea “în regim de urgenţă” a autoturismelor” au mai transmis procurorii.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte 11 persoane.

Ofiţeri DGA şi reprezentanţi ai DNA au făcut, joi seară, 26 de percheziţii în judeţul Giurgiu, dintre care una s-a desfăşurat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Giurgiu.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă