32.4 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportFotbalCristi Manea își anunță plecarea de la Rapid

Cristi Manea își anunță plecarea de la Rapid

Nemulțumit de timpul limitat de joc, Cristian Manea a declarat că ia în calcul plecarea din Giulești în această perioadă de mercato.

Cristian Manea (27 de ani), fundașul dreapta al Rapidului, a aruncat bomba imediat după victoria cu 2-1 contra celor de la FC Botoșani. La flash-interviul de la finalul meciului, fotbalistul a transmis clar că intenționează să părăsească echipa în perioada următoare, dacă situația sa nu se va schimba.

Motivul principal: lipsa de minute. Deși a fost una dintre achizițiile importante ale verii 2024, Manea a pierdut treptat statutul de titular sub comanda lui Costel Gâlcă, iar acest lucru l-a îndepărtat inclusiv de echipa națională.

„Ce vă pot spune e că mă simt foarte bine, mereu când am intrat am dat tot ce am putut. Dar e normal. Când vezi că nu joci meci de meci titular, eu, care am pretenții să merg la echipa națională, normal că încerc să găsesc altceva. Nu vreau să deranjez pe nimeni, să iau banii degeaba sau… Eu vreau să mă bucur de fotbal și să joc.

Nu e ușor să intri de pe bancă. Nu știu, aștept să văd săptămânile următoare, pentru că mai e perioadă de transferuri. Momentan, acum mă focusez pe ce e aici, dar nu știi ce se poate întâmpla.

Nu, nu am discutat cu antrenorul, nu am vrut. E decizia dumnealui. Îmi respect toți colegii, sunt ca frații mei. Cine crede dumnealui că merită să joace, să joace. Am spus că nu vreau să deranjez. Nu-i nicio problemă, se găsesc locuri de muncă”, a declarat Manea pentru Digi Sport.

Cristian Manea a adunat 32 de meciuri în tricoul Rapidului, în care a marcat un gol și a oferit patru pase decisive. Deși prestațiile sale au fost constante, locul de titular i-a fost contestat, iar de la începutul acestui sezon a fost tot mai des rezervă.

Transferul său la Rapid, în vara anului trecut, fusese văzut ca un pas important pentru cariera fundașului, care a fost vreme îndelungată om de bază la echipa națională. Sub tricolor, Manea a bifat 25 de selecții și două goluri, însă ultima sa apariție a fost doar pe bancă, în noiembrie 2024. La ultimele convocări din preliminariile pentru Mondial, nu a mai fost chemat nici în lot.

Nemulțumit de situația sa la Giulești, fundașul ia serios în calcul varianta unei despărțiri, într-o perioadă de mercato încă deschisă. Manea nu a discutat oficial cu antrenorul Costel Gâlcă despre nemulțumirile sale, dar declarațiile făcute lasă puține locuri de întors. Decizia pare luată.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Horoscop 17 iulie 2026. O zi cu oportunități importante pentru carieră și bani. Unele zodii încheie capitole importante, altele fac primul pas spre un...

Horoscop 17 iulie 2026. Ziua aduce schimbări importante pentru multe zodii, iar influențele astrale favorizează deciziile inspirate, echilibrul și evoluția personală. Pentru unii nativi,...

Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu complică decizia BCE: scumpirea petrolului reaprinde temerile privind inflația

Conflictul reaprins dintre Statele Unite și Iran, alături de creșterea rapidă a cotațiilor petrolului, schimbă perspectivele privind următoarea decizie de politică monetară a Băncii...

Criză fără precedent la ATI Nou-Născuți de la „Marie Curie”

Din cauza deficitului sever de personal, conducerea secției a cerut reducerea temporară a capacității de internareSecția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului „Marie...
Ultima oră
Pe aceeași temă