29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăDîncu, despre schimbarea sa din funcție

Dîncu, despre schimbarea sa din funcție

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, declară că nu se aşteaptă să fie schimbat din funcţie, dar pentru el acest lucru nu ar fi o tragedie.

„Nu mă aştept să fiu schimbat, dar pentru mine nu este o tragedie. Eu ştiu că în politică suntem vremelnici şi eu ştiu că niciun mandat ministerial (…) nu este unul pentru vecie şi că atunci când partidul care te-a propus vrea să te retragă, este normal să pleci. Nu este nicio problemă asta, atâta timp cât eşti mandatat să te duci acolo îţi faci datoria”, a spus Vasile Dîncu, la Prima TV.

El a punctat că nu a primit niciodată reproşuri din partea premierului Nicolae Ciucă.

„Am colaborat şi colaborez foarte bine cu premierul Nicolae Ciucă. Din perspectiva politicii de apărare, este un sprijin pentru mine şi am colaborat foarte bine, aşa cum şi domnia sa a spus, rezultatele noastre la Madrid (summitul NATO de la Madrid din iunie 2022, n.r.) au fost foarte bune. Deci, nu am avut niciun fel de dezbatere critică sau vreun reproş din partea premierului”, a afirmat Vasile Dîncu.

Acesta a menţionat că are o relaţie foarte bună cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Chiar pot să spun că sunt prieten cu Marcel Ciolacu. Lucrăm împreună de câţiva ani deja şi avem o comunicare excelentă şi o chimie foarte bună”, a adăugat Vasile Dîncu. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Furtuni și vijelii în București: Cod galben până în noaptea de sâmbătă spre duminică

Meteorologii avertizează că există riscul producerii de căderi de grindină, cu diametrul de aproximativ 1-3 centimetri, izolat, fiind posibilă și grindină de dimensiuni mediiMeteorologii...

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...

Mii de imigranți riscă să-și piardă locurile de muncă în SUA

Companiile au fost prinse în haos, după schimbarea regulilor privind protecția temporarăAngajatorii din Statele Unite se pregătesc să concedieze sute de mii de lucrători...
Ultima oră
Pe aceeași temă