26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportFotbalDinamo a câștigat un proces important! Poate ieși din insolvență și spera...

Dinamo a câștigat un proces important! Poate ieși din insolvență și spera la cupele europene.

Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Vasile Șiman în cazul „Ionuț Șerban”

Miercuri, 16 aprilie, Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv în procesul intentat de Vasile Șiman clubului Dinamo, în care fostul patron al Sportului Studențesc solicita un milion de euro în urma transferului jucătorului Ionuț Șerban. Apelul acestuia a fost respins ca nefondat, permițând astfel clubului din „Ștefan cel Mare” să demareze procedurile pentru ieșirea din insolvență.

Decizia instanței vine într-un moment crucial pentru Dinamo, care are termen-limită 31 mai pentru a încheia procesul de insolvență, în vederea obținerii dreptului de participare în cupele europene începând cu sezonul 2026–2027. Procesul a fost inițiat din cauza unei clauze contractuale rare, stipulate în 2013, la transferul lui Ionuț Șerban de la Sportul la Dinamo.

„Soluția pe scurt: Respinge apelul formulat de apelantul Siman Vasile ca nefondat. Admite excepţia lipsei de interes a apelului formulat de apelanta RTZ & Partners SPRL. Respinge apelul formulat de apelanta RTZ & Partners SPRL ca lipsit de interes. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Clauza neobișnuită din contractul lui Ionuț Șerban, miza disputei

Conflictul a pornit în urmă cu mai bine de un deceniu, când Dinamo l-a achiziționat pe mijlocașul Ionuț Șerban de la Sportul Studențesc, fără sumă de transfer. În schimb, a fost introdusă o clauză contractuală prin care clubul din Capitală se angaja să plătească un milion de euro către Sportul, indiferent de modul în care jucătorul avea să plece de la Dinamo.

Pentru a evita plata acelei sume, Dinamo a prelungit succesiv contractul jucătorului, menținându-l în lot până în 2021, când acesta a fost lăsat să plece liber. Vasile Șiman a considerat că are dreptul la compensarea financiară prevăzută în clauză și a deschis un proces împotriva clubului. După mai multe etape în instanță, judecătorii au dat câștig de cauză clubului Dinamo.

„Document: Hotărâre 679/2025 16.04.2025”, a fost anunțul oficial al instanței, care a fost comunicat părților prin grefă.

Decizia de miercuri le oferă dinamoviștilor o gură de oxigen din punct de vedere juridic și financiar. Deși clubul mai are de parcurs etape procedurale pentru a încheia starea de insolvență, această victorie în instanță reprezintă un pas important în consolidarea situației sale administrative.

Procesul a fost urmărit cu interes și de suporterii „alb-roșii”, care speră ca Dinamo să revină la statutul de echipă competitivă pe plan intern și internațional. Accesul în cupele europene ar însemna o relansare a clubului după ani dificili din punct de vedere sportiv și economic.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...
Ultima oră
Pe aceeași temă