10.2 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Dezbaterii aprinse pe marginea reconfigurării administrative a Bucureștiului

Precizările au fost făcute după ce, miercuri, preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, a propus o nouă reorganizare administrativ-teritorială a Capitalei, care ar presupune desfiinţarea administraţiilor de sector, înfiinţarea a 20 de districte şi a Zonei Metropolitane.

„Reuşita noastră, a celor din sectorul 4, mă face să trag nădejde în deschiderea colegilor USR de a face o prezentare mai detaliată a viziunii expuse în materialul doamnei Wring, ca prim pas pentru atragerea cetăţenilor şi mediului de afaceri din sector într-o dezbatere cât mai fundamentată. În ceea ce priveşte aspectele practice ale reorganizării administrative a Bucureştiului şi a zonelor adiacente, o să privim subiectul cu atenţia cuvenită şi o să alocăm toate resursele necesare unei competiţii de proiecte al cărei rezultat să ne indice cum ar trebui să arate Capitala României într-un viitor extrem de modern şi fezabil”, a arătat Daniel Băluţă, într-un comunicat transmis AGERPRES.

El a adăugat că, deşi propunerea lansată în dezbatere publică de reprezentanta USR Bucureşti „pare a fi un furt al startului de campanie pentru alegerile locale de anul viitor”, reprezentanţii Primăriei sectorul 4 tratează „cu maximă seriozitate” acest subiect, precum şi altele menite să contribuie la îmbunătăţirea vieţii bucureştenilor.

„Pentru a veni în sprijinul oricărei idei de acest fel, sunt de părere că succesul poate fi asigurat numai dacă toţi factorii publici – politicieni, administraţie, societate civilă – vor depune eforturile cuvenite. Doar consensul general poate să ne ducă în situaţia de a putea pune în practică modele de succes precum Amsterdam, Copenhaga, Washington DC, modele care în mod evident înseamnă cât mai puţine deplasări cu maşina şi cât mai multe cu metroul, transportul în comun de suprafaţă şi bicicleta, toate acestea pentru un mediu cât mai sănătos şi eficient din punct de vedere economic”, a precizat edilul.

El a remarcat că metropolele luate ca exemplu în materialul asumat de Roxana Wring, precum Londra, Paris, Bruxelles, deşi sunt mai avansate economic decât Bucureştiul, nu sunt dintre cele mai prietenoase cu mediul înconjurător.

În acest sens, Băluţă a adăugat că Amsterdam, Copenhaga sau Washington DC s-ar putea „să fie modele mai apropiate de ceea ce îşi doresc” cetăţenii şi mediul de afaceri din Bucureşti. Acesta a reamintit, totodată, că oraşele nordice au ajuns la acest nivel „după 40 – 50 de ani de muncă asiduă”, asumată de toate partidele.

El a subliniat importanţa consensului şi a descentralizării, indicând o serie de proiecte din sectorul 4 realizate în baza acestor principii: lărgirea Şoselei Berceni, a străzii Caporal Luică şi a străzii Turnu Măgurele; reabilitarea termică a sute de blocuri, reabilitarea terenurilor de sport; construirea primului bazin de înot acoperit în sectorul 4; noi grădiniţe de stat.

Primarul a atras atenţia că Varşovia, deşi are locuitori cât Bucureştiului, beneficiază de o suprafaţă dublă.

„Extinderea suprafeţei Bucureştiului, o precondiţie pentru orice demers serios de atragere a sutelor de miliarde de euro necesare în investiţii publice şi private, trebuie dorită de cetăţenii din Bucureşti şi localităţile din împrejurimi”, a spus el.

Edilul a evidenţiat şi importanţa sprijinului administraţiei centrale pentru proiectele autorităţilor locale.

„Spre exemplu, sectorul 4 şi Metrorex lucrează împreună la o nouă staţie de metrou, însă un Bucureşti al viitorului ar avea nevoie, probabil, de zeci de staţii noi. Tot noi, în sectorul 4, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’, construim un spital nou şi evident că lucrurile ar merge mult mai repede dacă acestui proiect i s-ar aloca atenţia cuvenită şi de la nivel central”, a arătat primarul Băluţă.

Ultima oră
Pe aceeași temă