Reprezentanții UNSAR explică faptul că evoluția reflectă impactul tot mai mare al fenomenelor precum furtunile, incendiile, avariile instalațiilor sau alte evenimente neprevăzute
Companiile de asigurări au plătit în primul trimestru al acestui an despăgubiri totale de 166 de milioane de lei pentru refacerea proprietăților afectate de diverse incidente, valoare cu aproape 19% mai mare decât în aceeași perioadă din 2025. Datele prezentate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) indică o creștere atât a costurilor generate de daune, cât și a importanței protecției prin polițe de asigurare.
Din suma totală achitată, aproape 44 de milioane de lei au fost direcționați către proprietarii de locuințe care dețineau asigurări facultative. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, despăgubirile pentru această categorie au avansat cu aproximativ 12%, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Reprezentanții UNSAR explică faptul că evoluția reflectă impactul tot mai mare al fenomenelor precum furtunile, incendiile, avariile instalațiilor sau alte evenimente neprevăzute, care pot genera costuri considerabile pentru proprietari. În aceste condiții, polițele facultative devin un instrument important de protecție financiară.
În același timp, crește și numărul românilor care aleg să își asigure locuințele. La finalul primelor trei luni din 2026, numărul polițelor facultative era cu 9% mai mare față de aceeași perioadă din anul precedent, ceea ce înseamnă că aproximativ 160.000 de locuințe suplimentare beneficiază acum de acest tip de protecție.
Președintele și directorul general al UNSAR, Alexandru Ciuncan, afirmă că fiecare despăgubire reprezintă posibilitatea unei familii de a-și reface locuința după un eveniment neprevăzut. În opinia sa, majorarea sumelor plătite demonstrează că riscurile devin tot mai frecvente și mai costisitoare, iar asigurările contribuie la creșterea rezilienței financiare a comunităților.
În România, o asigurare facultativă poate fi încheiată doar pentru locuințele care beneficiază deja de polița obligatorie PAD. Spre deosebire de aceasta, polița facultativă oferă acoperire extinsă, la valoarea reală a imobilului și a bunurilor din interior, protejând proprietarii împotriva unei game largi de riscuri, de la dezastre naturale până la incendii, explozii, furtuni, inundații provocate de avarii ale instalațiilor, defecțiuni ale centralei termice sau deteriorarea aparaturii electronice și electrocasnice.
UNSAR reprezintă 23 de companii de asigurări și reasigurări, care cumulează peste 90% din piața românească de profil.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube