38.2 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăEconomieEconomie internăDeficit bugetar de 10 miliarde lei în august 2024, acoperit din datorii:...

Deficit bugetar de 10 miliarde lei în august 2024, acoperit din datorii: Veniturile cresc cu doar 4%

Guvernul României a încasat 44,2 miliarde de lei în luna august 2024 din taxe precum TVA, contribuții sociale și impozite pe venit și profit, dar a cheltuit 54 miliarde de lei, generând un deficit bugetar de 10 miliarde de lei, acoperit prin împrumuturi, potrivit unei analize a Ziarului Financiar.

Datele publicate de Ministerul Finanțelor arată o încetinire atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor bugetare în luna august.

Veniturile au înregistrat o creștere modestă de 4% față de aceeași perioadă din 2023, în timp ce cheltuielile au crescut cu 17%, deși într-un ritm mai lent decât în luna precedentă.

Acest dezechilibru a dus la un deficit cumulat de 81 miliarde de lei după primele opt luni din 2024, echivalentul a 4,6% din PIB.

Guvernul operează în prezent cu o estimare de deficit de 6,9% din PIB pentru finalul anului, conform rectificării bugetare.

În comparație, în luna iulie 2024, veniturile înregistrau o creștere semnificativ mai mare de 23%, dar și cheltuielile avansau cu 35%.

Încasările totale la buget au ajuns la 44,2 miliarde de lei în august, cu o creștere de 4% față de 42,5 miliarde de lei în aceeași lună din 2023.

Din TVA, guvernul a obținut 11 miliarde de lei, o creștere de 25% față de august 2023, susținută de majorarea consumului intern și a importurilor, deși această dinamică nu s-a reflectat în creșterea economică generală.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Moțiunea de cenzură împotriva Comisiei von der Leyen: Inițiativa eurodeputatului AUR Gheorghe Piperea adună acuzații vechi și teorii controversate

O moțiune de cenzură fără precedent în ultimul deceniu a fost depusă în Parlamentul European împotriva actualei Comisii Europene, condusă de Ursula von der...

Consiliul Fiscal: România, sub presiunea unui deficit bugetar periculos

Singura opțiune realistă pentru evitarea retrogradării ratingului suveran și a unei posibile crize de finanțare este o corecție bugetară severăRomânia se apropie periculos de...

Vremea extremă face ravagii în Europa: Inundații, tornade și caniculă peste 40°C

Europa se confruntă cu fenomene meteo severe, în plin sezon turistic. În Ungaria, o ploaie torențială cu grindină a inundat un terminal al Aeroportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă