18.3 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSocialJustițieDecizie așteptată la CCR pe legea pensiilor magistraților, după o nouă contestare...

Decizie așteptată la CCR pe legea pensiilor magistraților, după o nouă contestare a Înaltei Curți

Legea este criticată pentru lipsa de claritate și previzibilitate, utilizarea unor termeni juridici neconsacrați și pentru modificările abrupte aduse statutului magistratului

Curtea Constituțională a României urmează să se pronunțe duminică asupra sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind legea care reglementează pensiile magistraților. Judecătorii constituționali au amânat pe 10 decembrie dezbaterea, stabilind un nou termen pentru deliberări.

Actul normativ contestat face parte din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament și vizează modificarea condițiilor de pensionare și a modului de calcul al pensiilor de serviciu pentru magistrați. Inițiativa legislativă a mai ajuns anterior în fața CCR, iar în luna octombrie a fost declarată neconstituțională din cauza nerespectării termenului legal pentru avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

După această decizie, Executivul a revenit cu un nou proiect, pe care și-a angajat răspunderea la începutul lunii decembrie, deși avizul CSM a fost negativ. La scurt timp, Înalta Curte a decis în unanimitate să sesizeze din nou CCR, invocând multiple vicii de constituționalitate.

Magistrații instanței supreme susțin că urgența invocată de Guvern nu este justificată, fiind fundamentată pe o interpretare eronată a condiționalităților din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit ICCJ, Executivul nu a prezentat date concrete care să demonstreze impactul economic imediat al măsurilor și necesitatea adoptării lor accelerate.

De asemenea, legea este criticată pentru lipsa de claritate și previzibilitate, utilizarea unor termeni juridici neconsacrați și pentru modificările abrupte aduse statutului magistratului, fără o perioadă reală de tranziție. Judecătorii atrag atenția că noile reguli ar conduce la creșteri bruște ale vârstei de pensionare pentru un număr semnificativ de magistrați aflați în funcție.

Un alt punct sensibil semnalat de ICCJ vizează tratamentul diferențiat față de alte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu. În opinia magistraților, legea introduce o discriminare clară, stabilind un cuantum al pensiei net inferior și o plafonare mai severă, deși statutul lor este garantat constituțional, iar impactul bugetar al acestor pensii este relativ redus.

Instanța supremă mai susține că modificările propuse afectează independența justiției, intrând în contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În plus, sunt invocate încălcări ale unor decizii anterioare ale CCR, ceea ce ar contraveni principiului supremației Constituției.

Legea prevede, printre altele, creșterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani, introducerea unei vechimi totale de 35 de ani în muncă și stabilirea pensiei la 55% din media veniturilor brute realizate în ultimii cinci ani de activitate, cu plafonarea pensiei nete la 70% din ultimul venit net. Totodată, sunt restrânse condițiile de acordare a bonificațiilor și de actualizare a pensiilor de serviciu.

Premierul Ilie Bolojan și-a exprimat public încrederea că legea va trece testul de constituționalitate, apreciind că respectă prevederile fundamentale. În schimb, voci din opoziție, precum fostul consilier prezidențial Ludovic Orban, au sugerat că momentul ales pentru pronunțarea deciziei ar putea indica o nouă respingere a legii.

La nivel european, vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu a avertizat că o eventuală decizie de neconstituționalitate ar putea duce la suspendarea temporară a unor fonduri europene, subliniind miza majoră a acestui dosar în raport cu angajamentele asumate de România prin PNRR.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă