32.4 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportFotbalDe nicăieri! Gică Craioveanu revine în fotbalul românesc

De nicăieri! Gică Craioveanu revine în fotbalul românesc

Fostul atacant al „Generației de Aur” își propune să ducă echipa olteană spre cel mai înalt nivel din istoria sa

Gică Craioveanu, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români din anii ’90, s-a întors în fotbalul românesc, de data aceasta într-un rol administrativ. La 57 de ani, fostul internațional a fost numit președinte la CSM Slatina, echipă din Liga 2, antrenată de Claudiu Niculescu.

Anunțul a fost făcut de Mario De Mezzo, primarul orașului Slatina, într-un videoclip publicat pe pagina personală de Facebook, în care apare discutând cu fostul jucător al echipelor Universitatea Craiova, Real Sociedad, Villarreal sau Getafe.

„Gică, în primul rând îți mulțumesc că te-ai întors la Slatina și ai acceptat titlul de Cetățean de Onoare! Dar mai ales pentru ce urmează să faci. Aș vrea să le dăm slătinenilor o veste bună. Ai acceptat să fii președintele Clubului Sportiv Municipal Slatina”, a transmis edilul în cadrul dialogului.

O revenire simbolică și un vis ambițios

Gică Craioveanu nu și-a ascuns emoția față de noua provocare. Slatina este orașul în care a debutat ca jucător profesionist, între 1988 și 1990, iar numirea în funcția de președinte vine la scurt timp după ce i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare.

„Mulțumesc pentru invitație, pentru titlu, pentru mine e foarte important. În primul rând, m-am întors acasă. Când te întorci, te întorci cu bucurie. Părinții mei ar fi mândri de acest premiu. Sper să pot să ajut Slatina, să pot să le dau oamenilor ce mi-au dat ei mie acum ani și ani”, a spus fostul internațional.

„Sper să facem o treabă bună împreună, noi doi și toți cei care ne sunt alături. Sper ca mulți oameni să ne fie alături. Vreau să asigur că vom face tot posibilul ca în puțini ani să fim unde nu am fost niciodată, să luptăm pentru promovare”, a completat Craioveanu.

„Pentru mine, ar fi cea mai mare mândrie. Acum mulți ani ni s-a interzis să jucăm unde aveam tot dreptul, acum nu ne va mai interzice nimeni”, a încheiat noul președinte al CSM Slatina.

Ultima funcție oficială ocupată de Craioveanu în fotbalul românesc a fost cea de director de imagine la Universitatea Craiova, post pe care l-a părăsit în iulie 2023.

Slatina visează la play-off și promovare

CSM Slatina a încheiat sezonul trecut de Liga 2 pe primul loc în grupa B din play-out, fără să piardă vreun meci în această fază: 3 victorii și 3 remize. Echipa antrenată de Claudiu Niculescu s-a remarcat printr-o defensivă solidă și un spirit de luptă constant.

Cătălin Doman, veteranul de 37 de ani, a fost golgheterul echipei, chiar dacă nu a fost utilizat în ultimele 7 etape, fiind exclus din lot din motive disciplinare.

Deși Slatina nu are în prezent drept de promovare, oficialii clubului, susținuți de administrația locală, depun eforturi pentru a remedia această situație legală înainte de startul noului sezon. Numirea lui Gică Craioveanu în funcția de președinte este văzută ca un pas decisiv în această direcție.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Rezultatele autopsiei au lămurit tragedia! Care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan

Au fost făcute publice concluziile autopsiei fostului internațional român Gabriel Mureșan, decedat la vârsta de 44 de ani după un incident petrecut într-un lac...

Acțiunile Bursei de Valori București au urcat cu aproape 50% într-o lună

Acțiunile Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței locale de capital, au înregistrat o apreciere de aproximativ 46% în ultima lună.Ritmul de creștere s-a...

Criză fără precedent la ATI Nou-Născuți de la „Marie Curie”

Din cauza deficitului sever de personal, conducerea secției a cerut reducerea temporară a capacității de internareSecția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului „Marie...
Ultima oră
Pe aceeași temă