Situația financiară a Șantierului Naval Damen Mangalia se complică înaintea unei noi licitații pentru vânzarea activelor. Lichidatorul CITR a acceptat creanțe suplimentare de 193,4 milioane de lei, dintre care aproape 119,6 milioane de lei aparțin ANAF.
Datoriile au Șantierului Naval Damen Mangalia fost incluse în Tabelul suplimentar al creanțelor, finalizat de lichidator la 14 august. Documentul completează tabelul publicat în februarie, care consemna creanțe acceptate în valoare de 1,939 miliarde de lei.
Noile obligații s-au acumulat între deschiderea procedurii de insolvență, în iunie 2024, și intrarea în faliment, decisă de Tribunalul Constanța la 28 aprilie 2026.
Damen Mangalia a intrat în insolvență la solicitarea companiei-mamă, Damen Holding B.V., care deținea la acel moment cea mai mare parte a creanțelor asupra șantierului.
ANAF și angajații au cele mai mari creanțe noi
Din totalul suplimentar de 193,4 milioane de lei, ANAF revendică aproximativ 119,6 milioane de lei, în timp ce angajații au de recuperat peste 25 de milioane de lei.
Liderul Sindicatului Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a explicat că datoriile către salariați includ indemnizații, tichete de masă, ajutoare sociale și prime prevăzute în contractul colectiv de muncă.
„Aceşti bani s-au cumulat de la intrarea în insolvenţă până la intrarea în faliment şi reprezintă indemnizaţii, indemnizaţii de şomaj tehnic, tichete de masă, ajutoare sociale pentru deces ori naştere copil, primele de Crăciun, de Paşte, sporul de fidelitate şi altele (prevăzute în contractual colectiv de muncă, n.r.)”, a declarat acesta pentru News.ro.
Creditorii fără garanții riscă să recupereze foarte puțin
Creanțele ANAF și ale salariaților, care însumează aproximativ 145 de milioane de lei și beneficiază de garanții, reduc șansele creditorilor chirografari de a-și recupera banii.
„Scad şansele chirografarilor (companiilor cu crenţe negarantate, n.r.) să îşi primească banii. Devin aproape nule, cu excepţia situaţiei ipotetice în care ar fi concurenţă la licitaţie şi şantierul s-ar vinde la o valoare foarte mare, ceea ce-i puţin probabil”, a spus Gobeajă.
Pe lista noilor creditori figurează și autoritățile locale Mangalia și Limanu, Șantierul Naval 2 Mai, precum și mai multe companii din grupul Damen și furnizori.
A treia licitație are loc pe 28 august
Vânzarea șantierului continuă după două licitații fără ofertanți. A treia licitație este programată pentru 28 august, iar noua strategie prevede cel puțin șase etape de vânzare la valoarea de piață de 184 de milioane de euro.
Strategia a fost aprobată în luna mai de Adunarea Creditorilor, structură în care companiile din grupul Damen dețin o poziție importantă.
Între timp, apar și noi cheltuieli pentru conservarea activelor, pază și mentenanță. Potrivit liderului sindical, aproximativ 100 de persoane asigură în prezent aceste activități în șantier.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.