Consiliul Naţional al PNL a adoptat, sâmbătă, noul statul al partidului, cu aproximativ 100 de modificări, congresul urmând să limiteze mandatul conducerii PNL la doi ani.
Totodată, la Consiliul Național a avut loc o clarificare doctrinară a PNL, înlăturându-se orice îndoială asupra orientării politice a partidului.
PNL este partid liberal-conservator
„Am fost câțiva în PNL care întotdeauna am spus clar și fără teamă ceea ce a fost și rămâne vocea majoritară în rândul național-liberalilor români : Partidul Național Liberal este un partid liberal-conservator, un partid al dreptei europene istorice, nu progresist, nu centrist, nu populist și nici hibrid precum insistau adesea detractorii PNL.
Mă bucur că ni s-a dat dreptate astăzi, la Consiliul Național al PNL, iar vocea liberalilor din țară care, indiferent de tumultul clipelor, au rămas atașați unei viziuni liberal-conservatoare, a fost auzită, iar de acum încolo nimeni nu va mai putea specula cu privire la valorile doctrinare pentru care ne luptăm și pe care le apărăm, aceleași cu valorile marilor lideri liberali grupați în jurul lui Ion I.C. Brătianu”, a transmis deputatul PNL Daniel Gheorghe.
PNL „motorul” pentru ca România să fie o putere respectată în Europa și în lume
„Momentul de astăzi este esențial din perspectiva clarificării publice a unui lucru care, pentru mine și colegii mei, a fost întotdeauna absolut evident: când spui dreapta politică în România, spui Partidul Național Liberal!
Însă, țin să menționez că atașamentul PNL pentru libertate personală și libertate economică, morală creștină și moștenire creștină, familie, comunitate, educație, cultură națională, capital românesc, personalism, ordine, elite, patriotism asumat ferm, dimensiune euro-atlantică și nu în ultimul rând, pentru dreptul fundamental la mândrie națională se cere a se afirma limpede și curajos, fără jumătăți de măsură și fără pași în spate, proactiv, nu reactiv, demn, precum au făcut și Brătienii la timpul lor, atunci când au avut viziunea construcției unei țări care este chemată să fie o putere respectată în Europa și în lume!”, a mai adăugat acesta.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!