18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă, întrevedere cu ambasadorul britanic

Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul britanic

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a evidenţiat nivelul excelent al cooperării strategice româno-britanice, fiind trecute în revistă în acest sens angajamentele comune la securitatea şi apărarea Europei, dinamica schimburilor comerciale, legăturile sociale tot mai ample dintre cele două state, precum şi valorile şi interesele pe care se sprijină raporturile politico-diplomatice bilaterale.

“Problematica retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană a ocupat un loc central în cadrul discuţiilor. Partea română a reiterat, din prisma Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, exercitată în prezent de către România, interesul pentru o retragere ordonată a Marii Britanii din UE, pe baza Acordului negociat”, precizează comunicatul.

Sursa citată menţionează că oficialul român a subliniat importanţa pe care ţara noastră o acordă necesităţii protejării drepturilor cetăţenilor europeni din Regat şi “a oferit garanţia că România va întreprinde toate demersurile legislative şi administrative interne pentru respectarea drepturilor cetăţenilor britanici din România, indiferent de scenariul care se va cristaliza în lunile următoare”.

Totodată, a fost exprimat interesul susţinut pentru aprofundarea şi actualizarea Parteneriatului strategic româno-britanic, revizuit ultima dată în 2011, pentru a răspunde mai bine nevoilor şi realităţilor de ordin european şi bilateral.

Nu în ultimul rând, în cadrul întrevederii, a fost evocată activitatea organizaţiilor non-guvernamentale britanice în România.

“Premierul Viorica Dăncilă a exprimat aprecierea pentru implicarea şi rolul pe care acestea îl joacă la nivelul societăţii şi a asigurat, în acelaşi timp, că Guvernul României va fi întotdeauna deschis colaborării şi va sprijini acţiunile şi proiectele derulate de aceste organizaţii”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă