Prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a criticat decizia Administrației Prezidențiale de a încheia un contract de lobby în Statele Unite, în valoare de până la 565.000 de dolari lunar, susținând că măsura arată un eșec al diplomației românești și o încercare de a cumpăra influență politică la Washington.
Prim-vicepreședintele AUR a declarat că semnarea contractului reprezintă „recunoașterea unui eșec de un an de zile” și a susținut că instituțiile diplomatice românești nu au obținut rezultate în relația cu administrația americană. El a afirmat că Ambasada României la Washington și Ministerul Afacerilor Externe „nu au livrat nimic”.
„Ar trebui desfiinţată ambasada, chemaţi toţi acasă, pentru că e clar că nu au livrat nimic. Ar trebui ca Ministerul de Externe, cel puţin pe partea atlantică, dacă vreţi, să fie închis, pentru că nu a livrat nimic”, a declarat Dan Dungaciu, potrivit unui comunicat al AUR.
Liderul AUR a susținut că România transmite partenerilor externi imaginea unui stat fără direcție și a avertizat că atât Statele Unite, cât și partenerii europeni vor privi cu neîncredere actuala administrație. „Americanii se vor uita la noi ca la unii care încearcă acum să le cumpere bunăvoinţa cu sume şi mai mari. Deci vom ieşi prost şi faţă de americani, şi faţă de europeni”, a afirmat acesta.
Dan Dungaciu a mai declarat că adevărata miză a contractului de lobby este gestionarea efectelor politice generate de anularea alegerilor și de deciziile controversate ale puterii. El a afirmat că firma contractată de Administrația Prezidențială ar fi apropiată de Partidul Democrat din SUA și a susținut că „cineva a vrut să-l îngroape” pe președintele Nicușor Dan.
Administrația Prezidențială a anunțat că a încheiat un contract de consultanță strategică cu compania Eversheds Sutherland pentru relația cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul are o durată inițială de șase luni și prevede un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună, obiectivele vizate fiind creșterea capacității de apărare, atragerea investițiilor, libera circulație a persoanelor și integrarea în structuri internaționale importante.