15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCurtea Constituțională a amânat pronunțarea pe Codul administrativ

Curtea Constituțională a amânat pronunțarea pe Codul administrativ

Pe 31 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ.

Şeful statului susţine că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

Iohannis invocă în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.

De asemenea, el mai susţine că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament, sunt neclare şi critică faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, şi anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate.

Preşedintele mai atrage atenţia, între altele, că nu există un raport de subordonare ierarhică între miniştri şi prim-ministru.

Despre asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea, Iohannis consideră că dispoziţia încalcă Legea fundamentală, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituţional al “ponderii semnificative” a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale.

În sesizarea PNL şi USR se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană. 

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă