12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCum arată Casa Albă decorată de Crăciun

Cum arată Casa Albă decorată de Crăciun

Ambasada Statelor Unite din România a postat pe internet un scurt mesaj însoțit de o fotografie care pare a sugera cum arată Casa Albă decorată de Crăciun.

“Decorarea Casei Albe, pentru zecile de mii de vizitatori care îi trec pragul în luna decembrie, este o tradiţie anuală.

Anul acesta, Prima Doamnă Jill Biden a ales drept temă valorile împărtăşite de naţiunea americană: încrederea, optimismul şi unitatea, pentru că sărbătorile ne amintesc că suntem mai puternici împreună decât separat”, arată mesajul transmis de Ambasada SUA.

Acest mesaj a fost postat pe Facebook în seara zilei de 24 decembrie 2022. Fotografia care însoțește mesajul este însă ceva mai veche. Ea pare să fi fost realizată la finalul lunii noiembrie 2022.

La data de 1 decembrie 2022, un cor de copii din Ucraina prezentase un spectacol de colinde la Grand Central Station din New York. Evenimentul de la New York fusese organizat de Ambasada SUA din Ucraina.

Casa Albă decorată de Crăciun, sub îndrumarea Primei Doamne a SUA

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, anunțase și ea evenimentul decorării Casei Albe, în cinstea Crăciunului. “Pentru sărbătorile de anul acesta la Casa Albă, sperăm să surprindem spiritul întruchipat în însăși ideea Americii: noi, oamenii. Pe măsură ce țara noastră se adună de sărbători, tradițiile pot varia, dar valorile noastre comune americane – o credință în posibilități, optimism și unitate – persistă în fiecare sezon. Cameră cu cameră, vizitatorilor li se va aminti ceea ce ne aduce împreună în perioada sărbătorilor și pe tot parcursul anului”, spunea Jill Biden într-un mesaj postat pe internet. Mesajul era postat pe contul oficial de instagram, flotus, al soției președintelui SUA.

Imaginea care însoțea mesajul prezenta un uriaș pom de Crăciun, într-un salon al Casei Albe. Într-o altă fotografie se remarcă un șemineu decorat festiv, specific de Crăciun.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă