20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCuc anunță înlocuirea directorului CFR Călători

Cuc anunță înlocuirea directorului CFR Călători

“Ministrul Transporturilor nu poate interveni să dea afară un director de la o companie care este guvernată de OUG 109 (privind guvernanţa corporativă în întreprinderile de stat – n.r.). Eu am avut discuţii cu reprezentantul AGA, mi-am arătat nemulţumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători, m-am supărat pe domnul director că s-a antepronunţat dinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii şi pentru faptul că dânsul, în momentul în care a intrat în direct – şi aici felicit jurnaliştii – a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău şi că este trezit din somn. Atunci avem o problemă. Nu ştie ce buget, nu ştie ce proiecte are, nu ştie nimic. Pe mine asta m-a deranjat”, a spus Cuc.

Ministrul a arătat că oricum săptămâna viitoare va expira contractul de mandat al directorului general al CFR Călători şi că propunerea Consiliului de Administraţie va fi numirea unei alte persoane.

“Reacţia mea este foarte clară: îl vom lăsa să doarmă în continuare”, a adăugat Cuc.

Aceasta în contextul în care, în urmă cu o săptămână, trei trenuri au deraiat în aceeaşi zi, iar vineri seară acelaşi lucru s-a întâmplat cu o altă garnitură de călători, blocând circulaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă