26.8 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăPoliticăCristian Diaconescu: Nicușor Dan vrea o întâlnire de substanță cu Donald Trump,...

Cristian Diaconescu: Nicușor Dan vrea o întâlnire de substanță cu Donald Trump, nu de imagine

Consilierul prezidențial pe securitate națională, Cristian Diaconescu, a afirmat sâmbătă, la Digi24, că se lucrează la o întâlnire între președintele Nicușor Dan și liderul american Donald Trump.

Sâmbătă, la Digi24, Cristian Diaconescu a afirmat că se lucrează la o întâlnire Nicușor Dan-Donald Trump la Washington, întâlnire care se dorește de către partea română a fi una de substanță și nu de imagine.

„Se lucrează la o vizită oficială de substanță a Președintelui la Washington. Președintele vrea o întâlnire de substanță cu Donald Trump, nu de imagine. Ce înseamnă asta? Înseamnă ca în dialogul bilateral să se stabilească o agendă clară, un roadmap și un pachet de înțelegeri, nu doar o întâlnire de imagine. Acest tip de abordare a funcționat recent și în discuția dintre Donald Trump și Regele Charles”, a precizat consilierul prezidențial.

Lista cu subiectele ce vor fi abordate la această întâlnire

În cadrul emisiunii de la Digi24 de sâmbătă, Cristian Diaconescu a menționat și subiectele care se doresc a fi discutate. Printre acestea se află și cele privind „prezența militară americană în România la sistemul de vize. Da, și în ceea ce privește componentele care țin inclusiv de garanțiile de securitate, pentru că, în opinia noastră, garanțiile de securitate legate de Ucraina, fiind un stat de frontieră, trebuie, într-o formă sau alta, să cuprindă și România”

În plus, Diaconescu a subliniat că va fi discutat și un pachet economic, „dar, evident, din acest punct de vedere, nu numai Administrația Prezidențială trebuie să aibă un răspuns. Este o chestiune care ține până la urmă și de Guvern, și de autoritățile din România”.

În luna septembrie, președintele Nicușor Dan a fost întrebat la Antena 3 CNN când ar putea avea loc o deplasare oficială în SUA, pentru o întâlnire cu președintele american Donald Trump.

„După cum știți, am avut o conversație telefonică cu domnul Trump imediat ce am fost învestit în funcție și în acea conversație, domnia sa m-a invitat în Statele Unite, într-o vizită oficială. Această vizită va avea loc fără discuții, cel mai probabil la începutul anului viitor”, a spus președintele Nicușor Dan.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pergament ars în erupția Vezuviului, „desfășurat” virtual cu AI după aproape 2.000 de ani

Un pergament de papirus ars și carbonizat în timpul erupției Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr. a fost „desfășurat” virtual și parțial descifrat cu...

Prețurile din Europa diferă semnificativ. România rămâne printre cele mai ieftine state din UE

Diferențele de preț dintre statele europene sunt considerabile, iar același coș de bunuri și servicii poate avea un cost de aproape patru ori mai...

Nicușor Dan: „Suspendarea, când preşedintele încalcă Constituţia. Nu e cazul de asta”

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o eventuală suspendare a șefului statului poate fi justificată doar în situații de încălcare a Constituției.Președintele țării...
Ultima oră
Pe aceeași temă