17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportAlte sporturiCrește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat...

Crește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat biletul pentru Paris

Numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris a ajuns la 83, după ce luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut victorii pe linie la turneul preolimpic mondial de la Istanbul.

Luptătorul Alin Alexuc s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la lupte greco-romane, categoria 130 kg. Fostul campion european din 2020 l-a învins în optimile de finală pe tadjicul Eduard Babenoşev, în sferturi a trecut de japonezul Sota Okumura, iar în semifinale l-a învins pe estonianul Heiki Nabi. Finala nu se dispută, primii doi luptători de la fiecare categorie obţinând biletele pentru Jocurile Olimpice.

Pentru Alin Alexuc va fi a patra ediţie a Jocurilor Olimpice, după Londra 2012 (locul 16), Rio 2015 (locul 5) şi Tokyo 2020 (locul 12).

Alţi doi luptători români la greco-romane rămân în cursă pentru calificarea la JO, Răzvan Arnătu şi Nicu Ojog.

Alin Alexuc-Ciurariu este al doilea luptător român calificat la JO 2024, după ce Andreea Beatrice Ana a obţinut biletul la turneul preolimpic european de la Baku

Team Romania are în acest moment 83 de sportivi calificaţi la JO 2024, la 12 sporturi. Halterofilele Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg) sunt şi ele calificate, dar lipseşte oficializarea.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă