20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăCoronavirusVaccinări fictive. Sunt arestați un preot, un medic și o asistentă

Vaccinări fictive. Sunt arestați un preot, un medic și o asistentă

O rețea de vaccinări fictive anti – Covid a fost destructurată de polițiști în județul Neamț.

Patru suspecţi au fost arestaţi preventiv, miercuri, pentru 30 de zile, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

“Patru persoane cu vârste cuprinse între 38 şi 55 de ani, din judeţele Neamţ şi Bacău, bănuite de comiterea infracţiunilor de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi fals informatic au fost prezentate Tribunalului Neamţ, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile”, a precizat reprezentanta IPJ Neamț.

Membrii rețelei ar fi eliberat certificate false de vaccinare în perioada iunie 2021 – martie 2022. Potrivit unor surse neoficiale, una dintre persoanele arestate este preot. Printre persoanele arestate s-ar mai afla un medic și o asistentă medicală. Cei patru au fost arestați în urma unor percheziţii efectuate în județele Neamţ, Iaşi şi Bacău.

Peste 50.000 de euro și peste 20.000 de lei din vaccinări fictive

“În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri şi date informatice, precum şi aproximativ 57.000 euro şi 22.000 lei”, a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Neamț.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă