12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăCoronavirusRevine masca la interior! Momentan, sunt recomandări de la Guvern

Revine masca la interior! Momentan, sunt recomandări de la Guvern

În guvern se discută eventualitatea revenirii la purtatea măștii, pe fondul unei creșteri accelerate și evidente a numărului de infectări cu coronavirus.

Întrebat de ce miniștrii au purtat mască în ședință, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că există o preocupare în legătură cu noul val COVID.

“Chiar şi azi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare – nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului – în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă, nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite, orice astfel de măsuri: purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloacele de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că specialiştii vorbesc acum despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de guvern.

Miercuri au fost raportate 9.802 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dar marți s-a înregistrat un  vârf de peste 12.000 de cazuri, iar estimările sunt că media zilnică a săptămânii în curs va fi undeva în jur de 10.000 de cazuri, mult peste prognoza făcută la începutul lunii de către specialiștii din Ministerul Sănătății. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă