4.5 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiConsiliul General al Capitalei a decis unde va fi noua „Școală Regală”

Consiliul General al Capitalei a decis unde va fi noua „Școală Regală”

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au transmis, marți, că elevii vor avea o școală nouă în zona Casa Presei Libere. Este vorba despre „Școala Regală”, după ce, la cererea consilierilor locali ai Sectorului 1, Consilul General al Municipiului București a aprobat, în ședință, schimbarea destinației imobilului din Bd. Poligrafiei nr. 4 din imobil destinat activităților specifice Administrației Domeniului Public Sector 1 în imobil pentru desfășurare de activități școlare.

Decizia a fost luată cu 31 de voturi pentru, 10 împotrivă și 7 abțineri.

Imobilul are o suprafaţă construită la sol de 1.737 mp și va fi pus la dispoziția Colegiului Național de Muzică „George Enescu” pentru ore de studiu individual al instrumentelor. Astfel, elevii acestui colegiu vor putea aprofunda în clădirea „Școlii Regale” studiul viorii, al harpei, al percuției, contrabasului, violoncelului etc.

În prezent, la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” învață aproximativ 650 de elevi sub coordonarea a 280 de profesori, iar spațiul în care își desfășoară activitatea presupune 4- 5 schimburi/zi pentru studiu.

Imobilul situat pe Bd. Poligrafiei nr. 4 se pretează a fi utilizat de unități de învățământ în care studiul se poate face individual.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

George Simion: Am votat cu gândul la românii plecaţi în pribegie peste hotare, am votat cu gândul că ei nu sunt nici trădători, nici...

Președintele AUR a votat primul la secția de votare de la Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani, unde a absolvit mama sa Preşedintele AUR, George Simion,...

Șapte ani fără Regele Mihai. Sute de oameni alături de Familia Regală la Curtea de Argeș

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o ceremonie religioasă și militară, la împlinirea...

Peste 1,1 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la trei ore de la deschiderea urnelor

Prezenţa la nivel naţional, la ora 10.00, a fost de 6,84%, mai mare decât în urmă cu 4 ani În ţară, au votat peste 1.110..000...
Ultima oră
Pe aceeași temă