Companiile din România mai au la dispoziție două săptămâni pentru depunerea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2025. Firmele care depășesc termenul legal riscă amenzi între 300 și 4.500 de lei, în funcție de perioada întârzierii.
Consultanții Forvis Mazars avertizează că întârzierile prelungite pot avea consecințe mult mai grave, inclusiv declararea contribuabilului ca inactiv fiscal. O astfel de situație afectează activitatea companiei și relațiile comerciale cu partenerii sau autoritățile fiscale.
Începând cu exercițiul financiar 2025, toate situațiile financiare și raportările contabile se transmit exclusiv în format electronic. În același timp, noile praguri de clasificare a entităților, actualizate conform Directivei UE 2023/2775, schimbă obligațiile de raportare pentru numeroase companii.
Sezonul de raportare din acest an aduce în prim-plan și alte teme importante, precum ajustările de TVA și de prețuri de transfer, recuperarea pierderilor fiscale, verificarea capitalurilor proprii, implementarea REGES-ONLINE și pregătirea pentru noile reguli europene privind transparența salarială.
Autoritățile fiscale verifică tot mai atent raportările companiilor
Procesul de închidere financiară presupune mai mult decât întocmirea bilanțului contabil.
Companiile trebuie să finalizeze inventarierea patrimoniului, reconcilierea soldurilor, analiza ajustărilor și provizioanelor, dar și revizuirea politicilor contabile.
Noile măsuri fiscale introduc și restricții pentru societățile care au activ net contabil sub jumătate din capitalul social.
Aceste firme pot întâmpina limitări la distribuirea dividendelor sau la rambursarea împrumuturilor către acționari și asociați până la refacerea capitalurilor proprii.
Ajustările de TVA și prețurile de transfer, principalele zone de risc
Consultanții fiscali atrag atenția că ajustările de TVA rezultate în urma inventarierii anuale, creanțele neîncasate și ajustările de prețuri de transfer rămân printre cele mai sensibile zone pentru contribuabili.
Companiile trebuie să finalizeze și calculul impozitului pe profit, inclusiv verificarea deductibilității cheltuielilor sociale, de protocol sau a ajustărilor pentru depreciere.
„Autorităţile fiscale analizează din ce în ce mai atent documentarea ajustărilor fiscale şi a tranzacţiilor intragrup. În special în cazul ajustărilor de preţuri de transfer, companiile trebuie să poată demonstra clar substanţa economică a serviciilor şi tratamentul TVA aplicat. În paralel, definitivarea calculului de impozit pe profit necesită o atenţie sporită asupra deductibilităţii anumitor categorii de cheltuieli şi asupra recuperării pierderilor fiscale.”, a precizat Mihaela Hampu, Director, Tax, Forvis Mazars România, notează Ziarul Financiar.
REGES-ONLINE și transparența salarială aduc noi obligații pentru angajatori
În zona HR și Payroll, companiile trebuie să se adapteze noului sistem REGES-ONLINE, după finalizarea migrării până la 31 decembrie 2025. Accentul cade acum pe corectitudinea datelor raportate și pe conformitatea documentelor de personal.
Inspectoratele teritoriale de muncă intensifică verificările privind evidența timpului de lucru, transmiterea informațiilor în REGES-ONLINE și completarea dosarelor de personal.
Totodată, Directiva europeană privind transparența salarială, care trebuie transpusă în legislația națională până la 7 iunie 2026, intră într-o etapă decisivă pentru companiile din România.
Noile reguli vor introduce obligații privind transparența grilelor salariale, accesul angajaților la criteriile de salarizare și promovare, precum și raportarea diferențelor salariale dintre femei și bărbați.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.