10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană face certificatul UE Covid-19 valabil doar 9 luni

Comisia Europeană face certificatul UE Covid-19 valabil doar 9 luni

Comisia Europeană a adoptat marţi reguli care vor face ca certificatul UE COVID-19 să fie valabil timp de nouă luni după vaccinare cu schemă completă. După o doză booster, valabilitatea certificatului verde europen va fi prelungită.

Anunţul vine în momentul în care mai multe state UE introduc cerinţe suplimentare pentru călători, în încercarea de a reduce răspândirea variantei Omicron.

Noile reguli vor fi obligatorii pentru cele 27 de state UE de la 1 februarie. Regula poate fi blocată de o majoritate calificată a guvernelor UE sau de o majoritate simplă a membrilor Parlamentului European, dar oficialii europeni au spus că există suficient sprijin pentru măsuri, relatează Reuters, conform jurnalul.ro.

Comisia Europeană vrea ca certificatul COVID-19 valabil nouă luni să permită circulația pe teritoriul UE între toate statele

Odată ce regula va intra în vigoare, statele UE vor fi obligate să permită călătorilor complet vaccinaţi cu un certificat valid accesul pe teritoriul lor. Cu toate acestea, ca o excepţie justificată, ar putea impune cerinţe suplimentare, cum ar fi teste negative sau carantina, atâta timp cât sunt proporţionale.

În prezent, şapte state UE solicită călătorilor complet vaccinaţi din alte ţări UE să prezinte şi un test COVID-19 negativ la sosire, măsuri pe care unii le consideră dăunătoare credibilităţii certificatului verde.

Statele sunt Italia, Grecia, Irlanda, Portugalia, Letonia, Cipru şi Austria.

Certificatul verde european se foloseşte pentru călătorii şi este diferit de Certificatul COVID – folosit în România pentru intrarea în diferite locuri.

Ţările din UE vor putea decide la nivel naţional valabilitatea certificatelor COVID ce sunt folosite pentru restricţiile locale.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dan Barna: „PNL-ul a murit sufocat de Iohannis cu perna pe gură şi aruncat sub patul PSD”

Vicepreşedintele USR Dan Barna a afirmat, luni, la Ploieşti, că PNL-ul pe care îl ştiau cei care credeau în democraţie şi în drumul european...

Erdogan este într-o vizită în Irak pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări

Președintele Turciei, RecepTayyip Erdogan este în Irak, prima vizită din 2011 a unui lider turc în această țară, potrivit rfi.ro. Subiectele discuțiilor dintre cei...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă