16.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăPoliticăComisia Europeană distruge transportatorii români, susține Diana Șoșoacă

Comisia Europeană distruge transportatorii români, susține Diana Șoșoacă

Comisia Europeană este acuzată că încalcă Tratatul de Aderare și suveranitatea națională prin decizia de a permite transportatorilor ucraineni să circule liber în România, fără oprire la vamă sau în trafic.

Astăzi, decizia Comisiei Europene de a permite transportatorilor ucraineni să treacă granițele fără oprire la vamă sau în trafic a stârnit un val de critici în rândul transportatorilor români și al opiniei publice.

Potrivit criticilor, această măsură instituie privilegii absurde pentru transportatorii ucraineni, punând în pericol siguranța cetățenilor români și destabilizând sectorul transporturilor din România.

Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a fost acuzată că acționează peste competențele sale și încalcă Tratatul de Aderare, care garantează drepturile și suveranitatea statelor membre ale Uniunii Europene.

În ciuda justificărilor de securitate și cooperare internațională, transportatorii români susțin că decizia favorizează o concurență neloială și afectează grav economia națională.

Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, care mai vrea un mandat la președinția CE, distruge efectiv transportatorii români prin decizia ilegală că transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriți nici la vamă, nici în trafic.

Această decizie a Comisiei Europene instituie privilegii absurde pentru transportatorii ucraineni care pun în mod repetat în pericol cetăţenii români şi care distrug prin privilegiile lor transportatorii români.

Comisia Europeană încalcă prin această prevedere Tratatul de Aderare și se erijează într-o instituție supra statală care acționează ca un super guvern al UE fără să fi fost mandatat în acest sens, ceea ce încalcă nu doar Tratatul de Aderare, ci și dreptul național al tuturor statelor membre și suveranitatea acestora.

Se instituie astfel o concurență neloială cum nu s-a mai văzut în România, iar din punct de vedere legislativ se instituie regula celor care sunt în mod oficial deasupra legii: şoferii ucraineni nu răspund de faptele lor, nici nu trec prin teste antidrog sau de verificare a alcoolemiei, în timp ce şoferii români profesioniști si amatori îşi pot pierde dreptul de a conduce şi dacă iau un simplu medicament,

se arată într-un comunicat al partidului SOS, condus de Diana Șoșoacă.

Cinci cetățeni au fost pierduți într-un accident grav, cauzat de un șofer de tir ucrainean. Incidentul tragic a avut loc în contextul în care Comisia Europeană a impus reguli favorabile transportatorilor ucraineni, ignorând complet siguranța și legislația națională.

Accidentul a ridicat semne de întrebare privind aplicarea legilor europene în detrimentul siguranței publice.

Comisia Europeană a introdus o legislație care protejează șoferii ucraineni de măsuri stricte, permințându-le să ignore limitele de conducere și de odihnă.

Dovada efectelor ucigașe ale acestei supra-legi și a instituirii unei super-cetățenii ucrainene, impuse de Comisia Europeană României în dispreţul total al Constituţiei noastre, îl reprezintă accidentul grav în urma căruia și-au pierdut viața cinci cetățeni români care au fost uciși de un şofer de tir ucrainean care nu înregistra timpii de conducere și de odihnă.

Comisia Europeană a mers până într-acolo încât a stabilit că pentru conducătorii auto ucraineni “se pot aplica măsuri doar dacă bețiile la volan sunt persistente”, iar UE are un acord cu Ucraina prin care autoritățile competente ale fiecărei părți vor lua măsuri doar dacă șoferii ucraineni au comis, ”în mod repetat și persistent încălcări grave ale normelor de circulație legate de siguranța rutieră, de genul conducerea sub influența alcoolului, depășirea limitelor de viteză, conducerea sub influența drogurilor sau a altor substanțe cu efect similar, precum și un comportament care încalcă regulile de circulație rutieră și care a dus la deces sau la vătămare corporală gravă”.,

se mai arată în comunicat.

Câţi români are dreptul să ucidă un şofer ucrainean înainte să i se aplice măsurile legale?

Diana Șoșoacă încheie astfel:

Câţi români are dreptul să ucidă un şofer ucrainean înainte să i se aplice măsurile legale? Sau câte vieți are voie să pună în pericol înainte să răspundă în fața legii ca oricare alt cetățean, în condițiile menționate de Constituție că toți cetățenii sunt egali în fața legii?

Prin această abordare, Comisia Europeană le-a acordat ucrainenilor dreptul de a ucide în trafic și a inventat super cetățenia ucraineană care este deasupra legii, ceea ce încalcă grav Constituția României atât  cu privire la egalitatea în fața legii, cât și cu privire la subminarea economiei naționale.

România trebuie să refuze dominația Comisiei Europene care a declarat război economiei românești și românilor și care caută în mod intenționat falimentarea economiei românești.

În paralel, Guvernul lui Marcel Ciolacu a emis peste weekend un OUG care prevede suspendarea automată a permisului de conducere dacă șoferul refuză testul rapid antidrog cu aparatul din dotarea poliției, care dă rezultate false în 50 la sută din cazuri, și solicită testare la IML.

Prin acest OUG, Guvernul lui Marcel Ciolacu îi transformă pe toți șoferii în ”consumatori de droguri” prin testele Poliției care sunt de proastă calitate sau îi lasă fără loc de muncă pentru câteva zile pe șoferii profesioniști.

Acest lucru arată diferența dintre modul în care sunt tratați șoferii români față de șoferii Ucraineni de care nu are voie nimeni să se atingă deși reprezintă adevărate pericole pe șoselele României.

Am sesizat Guvernul cu privire la faptul că OUG 84/2024 reprezintă o încălcare a Constituției și i-am transmis direct premierului Marcel Ciolacu faptul că practica judiciară și practica INML fac imposibilă aplicarea acestui OUG.

În urma demersurilor mele, Guvernul a decis amânarea punerii în executare a acestui OUG până va exista logistica necesară pentru detectarea drogurilor în 48 ore la INML.

Nici așanu este corect pentru că se instituie prezumția de vinovăție, încălcându-se Constituția și prevederile CEDO, iar șoferii profesioniști își pierd locul de muncă.

Nu așa se oprește consumul de droguri! În timp ce MAI protejează traficanții în toată țara și pe litoral drogurile se consumă la vedere, iar șoferii ucraineni sunt scutiți de orice verificare, șoferii români sunt amenințați de acest OUG neconstituțional.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Primăria Sectorului 6 deschide un nou bulevard care va decongestiona traficul în Drumul Taberei și Valea Oltului

Primăria Sectorului 6 inaugurează sâmbătă Drumul Valea Largă, un nou bulevard care promite să fluidizeze semnificativ traficul în cartierele Drumul Taberei și Valea Oltului. Proiectul,...

Schimbare de oră: 81 de trenuri vor staționa în noaptea de sâmbătă spre duminică

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România va trece la ora oficială de iarnă, iar un număr de 81 de trenuri ale tuturor...

Donald Trump și J.D. Vance, vizați de un atac cibernetic atribuit Chinei

Autoritățile americane investighează un atac cibernetic suspectat a fi orchestrat de actori legați de China, care a vizat telefoanele fostului președinte Donald Trump și...
Ultima oră
Pe aceeași temă