30.3 C
București
joi, 11 iunie 2026
AcasăEconomieColliers: Turismul străin împinge România peste pragul de 5 miliarde de euro

Colliers: Turismul străin împinge România peste pragul de 5 miliarde de euro

Suma este de aproape 2,8 ori mai mare decât în 2016, ceea ce corespunde unei creșteri medii de aproximativ 12% pe an

Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat citate de Colliers, marcând cea mai rapidă creștere medie anuală din Uniunea Europeană în ultimul deceniu. Suma este de aproape 2,8 ori mai mare decât în 2016, ceea ce corespunde unei creșteri medii de aproximativ 12% pe an. Chiar dacă anul 2025 a adus o ușoară scădere de circa 4% față de anul precedent, tendința pe termen lung indică o consolidare a României ca destinație turistică în creștere pe piața europeană.

Evoluția pozitivă s-a menținut și la începutul anului 2026, când cheltuielile vizitatorilor străini au crescut cu peste 8% în primul trimestru comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Principalele piețe sursă au fost Statele Unite, Germania, Marea Britanie și Italia, care împreună au generat aproximativ 40% din totalul cheltuielilor turistice. Pentru prima dată, turiștii americani au ocupat primul loc, cu 554 de milioane de euro, urmați foarte aproape de germani și britanici, în timp ce Italia a rămas de asemenea un contributor major.

Reprezentanții Colliers arată că România începe să își schimbe profilul turistic, fiind percepută tot mai mult ca o destinație accesibilă și mai puțin aglomerată, în special pentru turismul de agrement, care câștigă teren în fața segmentului tradițional de business. Comparativ regional, România a avut un ritm de creștere mai accelerat decât Bulgaria, Cehia, Ungaria sau Polonia, însă rămâne în continuare în urma acestora ca volum total al cheltuielilor turiștilor străini. Diferențele sunt semnificative, Polonia depășind 10 miliarde de euro anual, iar Cehia și Ungaria situându-se la niveluri aproape duble față de România.

Analiza Colliers arată că există în continuare un potențial important de creștere, însă acesta depinde de consolidarea infrastructurii turistice, extinderea capacităților hoteliere și o promovare internațională mai coerentă. În paralel, piața hotelieră locală se află într-o etapă de expansiune, cu peste 5.000 de camere noi estimate până la finalul deceniului, multe dintre ele în segmentul premium și luxury. Printre brandurile internaționale care ar urma să intre pe piața românească se numără nume precum Hyatt, Kempinski sau Hotel Indigo.

Specialiștii Colliers apreciază că turismul internațional poate deveni un motor important pentru industria ospitalității din România, mai ales în contextul în care consumul intern ar putea fi afectat de presiuni economice și inflație. În acest sens, atragerea de turiști cu bugete mai ridicate și consolidarea segmentului premium sunt considerate direcții esențiale pentru dezvoltarea pe termen mediu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Eugen Tomac îi propune lui Ciucu Ministerul Dezvoltării. Cum a răspuns primarul Bucureștiului

Premierul desemnat Eugen Tomac i-a propus miercuri seară primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să preia portofoliul Dezvoltării în viitorul Guvern. Edilul a respins...

Retrogradarea i-a schimbat complet planurile! Sepsi aduce experiență pentru a evita un nou coșmar

Sepsi OSK a început campania de transferuri pentru noul sezon și a ajuns la un acord cu doi fotbaliști experimentați din Superliga.Revenită în primul...

Se pregătește despărțirea de PAOK! Grecii susțin că Răzvan Lucescu este tot mai aproape de Qatar

Viitorul lui Răzvan Lucescu la PAOK rămâne incert, în timp ce presa din Grecia susține că Al-Sadd este pregătită să achite clauza de reziliere...
Ultima oră
Pe aceeași temă