31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCod galben de instabilitate atmosferică, pentru mai multe regiuni

Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru mai multe regiuni

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri (11 iunie) în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De asemenea, de vineri, ora 12:00, până duminică, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de manifestări de instabilitate atmosferică ce vizează toată ţara.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri şi sâmbătă (11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25-50 l/mp. 

Cele mai citite

Rusia a emis mandat internațional de arestare pe numele fondatorului Telegram. Acuzațiile la adresa lui Pavel Durov

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat miercuri că l-a pus sub acuzare pe Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, și că a...

Planul lui Gianni Infantino întâmpină opoziție! Președintele Federației Franceze cere explicații

Philippe Diallo a criticat proiectul FIFA privind reorganizarea drepturilor comerciale și a cerut mai multă transparență în procesul de luare a deciziilor.Planul FIFA de...

Mama lui Ben și Casey Affleck a murit la 83 de ani. Detalii despre ultimele sale momente au fost făcute publice

Mama actorilor Ben și Casey Affleck, Chris Affleck, a murit pe 2 iunie, la vârsta de 83 de ani, după o luptă cu cancerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă