28.9 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăCoronavirusCNSU și Guvernul stabilesc restricții pentru valul 5

CNSU și Guvernul stabilesc restricții pentru valul 5

CNSU stabilește restricții pentru valul 5 al pandemiei, în ședința care se desfășoară miercuri dimineață. Imediat după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență va avea loc o ședință de Guvern.

Guvernul va aproba, probabil, măsurile propuse de CNSU. Atât CNSU cât și Guvernul sunt conduse de premierul Nicolae Ciucă. Dacă măsurile vor fi aprobate de Guvern, ele se aplică din 8 ianuarie 2022.

Una dintre noile măsuri ar putea fi purtarea obligatorie de măști chirurgicale sau FFP2 în spațiile publice închise și deschise. Din momentul aprobării acestei reguli, măștile textile nu vor mai fi acceptate.

Măștile FFP2 sunt cele pe care le poartă, de exemplu, muncitorii care lucrează în mediu cu noxe. Aceste măști sunt mai eficiente decât cele chirurgicale dar sunt mai incomode.

Restricții pentru valul 5 dar cu unele excepții

Vor fi și unele persoane exceptate de la purtarea măștii. Vor fi scutiți să poarte masca acei copii cu vârsta mai mică de 5 ani. Vor mai fi exceptați angajații care sunt singuri în birou, prezentatorii TV și invitații acestora cu condiția respectării distanței de trei metri între persoane, precum și reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de trei metri între persoane.

Acum câteva zile, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, avertiza că România ar putea avea în valul al cincilea până la 800.000 de cazuri de Covid.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Arbeloa revine în Premier League! Fulham l-a prezentat oficial pe fostul fundaș al lui Real Madrid

Alvaro Arbeloa este noul antrenor al lui Fulham, după ce clubul londonez a oficializat numirea tehnicianului spaniol printr-un contract valabil pentru următorii trei ani.Fulham...

Nicușor Dan: România va insista la Summitul NATO asupra importanței strategice a Mării Negre

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, înaintea Summitului NATO de la Ankara, că reuniunea reprezintă un bilanț la un an de la deciziile privind...

Egiptul cere măsuri după eliminarea dramatică! Plângere oficială la FIFA împotriva arbitrajului din meciul cu Argentina

Federația Egipteană de Fotbal a sesizat oficial FIFA după înfrângerea cu Argentina din optimile Campionatului Mondial și solicită sancționarea brigăzii de arbitri.Federația Egipteană de...
Ultima oră
Pe aceeași temă