19.7 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSportFotbalClaudiu Niculescu a fost prezentat drept noul antrenor al echipei de fotbal...

Claudiu Niculescu a fost prezentat drept noul antrenor al echipei de fotbal CSM Slatina

Claudiu Niculescu a fost prezentat oficial, vineri, ca noul antrenor al echipei de fotbal CSM Slatina, într-o conferință de presă la care au participat primarul Mario De Mezzo, team managerul Gabriel Alexe, directorul clubului Octavian Smărăndescu și consilierul local Emil Popa.

Claudiu Niculescu este noul antrenor de la CSM Slatina

Claudiu Niculescu a semnat un contract pe doi ani, declarând că principalul obiectiv este consolidarea echipei și evitarea emoțiilor legate de retrogradare.

În acest an, în 2024, o să împlinesc 30 de ani de când am părăsit Slatina şi mă reîntorc acasă, în oraşul unde am făcut primii paşi în fotbal şi să lucrez în stadionul unde am făcut primii paşi în fotbal şi unde am trăit atât de multe emoţii. (…) Nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că e vorba de oraşul meu natal, e vorba de oraşul în care trăiesc părinţii mei, fraţii mei, rudele mele şi, repet, oraşul în care am învăţat abecedarul fotbalului, alături de domnul profesor Pârvulescu şi m-am reîntors cu drag, având în vedere că este un proiect foarte interesant, a declarat Claudiu Niculescu.

Niculescu va prelua oficial echipa luni, însă va urmări meciul de sâmbătă, împotriva CS Mioveni, din tribună. CSM Slatina, aflată pe locul 13 în Liga a II-a, cu 16 puncte, speră să îmbunătățească poziția în clasament sub conducerea fostului atacant.

Pe scurt, trebuie să ne îndreptăm, eu ca antrenor vreau să îmi îndrept atenţia şi spre talentele locale, bineînţeles, alături de ceilalţi jucători care sunt cu experienţă. Trebuie să dăm şansă şi unor copii de la propria academie şi nu numai, dar în special de pe plan local, pentru că ştiu foarte bine ce înseamnă să acorzi şansă unui copil, doar aşa pot căpăta încredere şi pot face fotbal de performanţă. Pe lângă celelalte obiective ale clubului, în perioada imediat următoare, şi anume, nu îmi place asta să pronunţ cuvântul retrogradare, eu nu vreau să ne gândim la asta, vreau doar să acumulăm rezultate, ceea ce a rămas din acest sezon, să urcăm cât mai mult în clasament, să nu avem emoţii şi pe lângă asta să construim ceea ce vrem să construim pentru viitor, a mai spus Niculescu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Trump a urcat în cușcă la Casa Albă! Imaginile care au făcut înconjurul lumii

UFC 250 a oferit un spectacol fără precedent, după ce gala a fost organizată chiar în curtea Casei Albe, sub privirile președintelui Statelor Unite,...

Opinii divergente la vârful partidului: Predoiu propune un compromis pentru Veștea

În timp ce susținătorii din jurul lui Ilie Bolojan își menține opoziția, alți lideri de rang înalt din PNL s-au poziționat în favoarea instalării...

PNL blochează Guvernul Veștea și îi cere lui Nicușor Dan să reia negocierile politice pentru un nou Executiv

Criza politică se adâncește, după ce conducerea PNL a decis să respingă formula de guvernare propusă de președintele Nicușor DanLiberalii refuză să susțină Cabinetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă