De 4 ani, gruparea a racolat tinere prin metoda loverboy și le-a obligat să se prostitueze în mai multe state europene
O amplă acțiune coordonată de DIICOT și polițiștii Capitalei se desfășoară miercuri dimineață în București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, vizând două rețele de criminalitate organizată, implicate în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani. Potrivit unor surse judiciare, în anchetă sunt implicați membri ai cunoscutelor clanuri Pian și Purcel, unii dintre aceștia fiind surprinși în flagrant, în timp ce jucau barbut.
Operațiunea a presupus efectuarea a 38 de percheziții domiciliare și punerea în aplicare a peste 30 de mandate de aducere. Autoritățile vizează destructurarea unor grupări care, începând din 2021, au racolat tinere prin metoda loverboy și le-au obligat să se prostitueze în mai multe state europene.
Conform procurorilor DIICOT, cele două grupuri organizate s-au constituit în Capitală și în Ilfov, având o structură ierarhică bine definită și legături de colaborare între ele. Membrii, în special rude sau apropiați ai liderilor, s-au ocupat de gestionarea rețelei de exploatare sexuală, beneficiind de sume importante obținute din această activitate ilegală.
Tinerele erau atrase prin promisiuni false de iubire, ajungând apoi în stare de dependență emoțională. Ulterior, acestea erau transportate în țări, precum Elveția, Germania, Spania, Marea Britanie, Irlanda sau Olanda, dar și exploatate pe teritoriul României, fiind supuse presiunilor și constrângerilor pentru a se prostitua.
Veniturile rezultate din aceste fapte erau transferate sau convertite în bunuri de lux – de la autoturisme scumpe și imobile, la bijuterii și articole vestimentare de firmă. La percheziții, anchetatorii au descoperit sume de bani, mașini de lux și alte probe relevante.
Surse apropiate anchetei au precizat că dosarul a fost deschis din oficiu, în lipsa plângerilor directe din partea victimelor. Audierile urmează să aibă loc la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul larg al forțelor de ordine, inclusiv al Jandarmeriei și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube