De 30 de ani, clădirile din centrul capitalei României, arată neschimbat. Adevărate ruine, neîngrijite, dar pline de speranțe. Nicu Ceaușescu spunea în anii ’90: ”Nici în 30 de ani nu o să reușiți să zugrăviți ce a construit tata”.
Mai jos, vei citi integral, reportajul celor de Impact.ro.
Iată că am trecut de borna de 30 de ani și singurele imobile zugrăvite, vorbim la scară largă, sunt poate doar vilele îmbogățiților din noua epocă, sediile băncilor și a firmelor pe care și le-au pus pe picioare. Practic, dacă nu treceți frecvent prin zonă, făceți-vă timp și luați la pas aceste bulevarde din centru. Vă va năpădi o senzație ireversibilă de adâncă tristețe. Dacă aveați, până la momentul plimbării, o altă imagine, cam așa cum o știați din anii trecuți, de mai demult, văzută prin ilustratele pe care le cumpărați, odată, de la tutungerii ca să le trimiteți prin țară sau în străinătate. La prieteni sau rude.
Garajul Ciclop, ajuns în paza oamenilor străzii
Iată, spre exempificare, care este situația marilor bulevarde centrale ale Bucureștiului, arterele care leagă, în continuarea șoselelor ”verzi” de până în Piața Victoriei, poarta principală de intrare în țară, Aeroportul Otopeni, de Piața Romană și Piața Univeristății, primele noduri de pe acest traseu care deschid drumuri către toate cartierele orașului.
Majoritatea imobilelor de pe bulevardele general Gheorghe Magheru, care ține de la Piața Romană până la intersecția cu strada C.A. Rosseti și, în continuare, Nicolae Bălcescu, fost I.C. Brătianu, dintre aceeași intersecție și Piața Universității, au fost construite în prima jumătate a secolului trecut.
Multe dintre ele, chiar în anii ’20, și menționăm aici, rapid, una din cădirile emblematice de pe Magheru, Garajul Ciclop, clădire construită în 1928 de Dumitru Bragadireanu, unul din cei mai bogați oameni ai acelor vremurilor.Imobilul, unic în Europa de atunci, cu șase niveluri toate destinate circulației mașinilor cu acces spre atelierele de reparații mecanice și electrice, are o suprafață totală de aproximativ 4.500 de metri pătrați. Și se află pe lista clădirilor cu risc seismic mare, specialiștii în costrucții dând ca sigură prăbușirea acesteia la primul cutremur major.
De aproape 20 de ani orice activitate din interiorul clădirii a fost întreruptă, câțiva ani, în ciuda pazei angajate, căzând în mâna oamenilor străzii, a aurolacilor și hoților de la periferie care veneau să opereze peste zi în Centrul Bucureștiului. Accesul în imobil a fost blocat cu garduri de plasă solide abia de vreo zece ani.
Dar intrândurile, nișele de pe la intrări, ca și cele de lângă fostul mare garaj supraetajat, cele dinspre Hotel Ambasador, cu spațiul tampon unde funcționa un casino, abandonat intemperiilor, sunt ocupate, acum, chiar și când plouă, de „homleși”, oameni fără locuință.
Oameni amărâți, venetici, mulți dintre ei, sosiți în Capitală de pe mealuguri îndepăratate, cu speranța supraviețurii lesnicioase, își întind în acele mici suprafețe, de 2-3 metri pătrați, cartoane culese peste zi de la buticuri, pături culese din gunoaie sau, unii mai norocoși, etalează plăpumi, perne și așternuturi căpătate de la oameni miloși. Și micile aceste sordide imagini, se repetă de lungul celor două bulevarde, în sus, în jos, de o parte și de alta a celor două bulevarde. Așa se explică și de ce zidurile, pereții sunt pătate de urină, murdărite de dejecțiile umane presărate de-a lungul trotuarelor.
Lacăte grele la cinematograful Scala
Și, pentru că tot vorbeam de Dumitru Bragadirul, de tot neamul bragadirenilor, de fapt, cu moșii întinse în comuna Bragadiru, să menționăm și faptul că și blocul Scala, lipit de Ciclop, aparține urmașilor acestora, bloc în care a funcționat decenii întregi Cinematograful Scala, reper de seamă al divertismentului bucureștean.
Clădiri pline de șobolani
În prezent sala este închisă cu lacăte grele puse la toate ușile, de la intrarea principală, dinspre Magheru, până la cele care dau în spate, spre strada Pitar Moș, în apropierea facultății de Limbi Străine.
”Până acum niște ani, a trecut ceva vreme de-atunci, boschetarii și aurolacii spărgeau mereu ușile furând tot ce era înăuntru. Ca la fostul Patria”, a povestit reporterului impact.ro nea Radu, un fost vechi proiecționist de filme prin cinematografele central.
Acum este îngrijitorul blocului, omul bun la toate în bloc, de la ghenă și gunoi, la becuri și calanțe. ”Am pus bare de fier și lacăte scumpe și sigure acum. Dracu’ mai intră. Doar cu șobolanii mai am probleme. E plin. Pun otravă, dau cu bețe după ei, tropăi, arunc cu mătura. Ii pun pe fugă, vin înapoi. Adevărul e că și ghena e pe interior, că înăuntru nu găsesc de mâncare. Am băgat și pisici acolo. Ale naibii cred că s-au împrietenit cu lighioanele alea”.
Nea Radu râde cu toată gura știrbă și când tușește ii flutură dinții, cei puțini și șubrezi, în gură. Dar e simpatic. Înjură toate partidele, poliția și ambulanțele care ”l-au făcut de cap cu sirenele!”. Și mai zice, fără nicio legătură cu subiectul, doar pentru că vorbește de cinematograf:
”Când eram eu proiecționist, de stăteam sus, la cucurigu, în cabina de proiecție, nu eu eram eu cel mai șmecher. Ci Mariana, femeia de serviciu. Când se termina filmul, de plecau oamenii, până ajungeam eu jos, Mariana strângea tot de pe jos. Brichete, bani, umbrele. Ne certam rău. Până la urmă luam și eu ceva”.
Nea Radu bea în picioare când e cald afară, la buticul de lângă fostul Cinema Patria. Știe că scriu despre tot felul de aspecte din Centru. Îmi zice fel și fel despre bulevard.
”Uite! Vezi blocul ăla de lângă Lido (hotelul, n.r.)? Acolo, colț cu Franklin spre psicina de la Lido. Pe ăla a vrut să-l ia ăla, cum îi zice, ăla cu puloverul roșu, de la Revoluție, Roman. Petre Roman. Mare pișicher! Voia să-l facă hotel. Dar i-au zis ăștia că se prăbușește la primul cutremur”.
Risc ridicat de prăbușire
Altmineri, peste 60 la sută din clădirile de pe Magheru și Bălcescu au risc ridicat de prăbușire sau avariere în cazul unui mare cutremur. Printre ele, dintre clădirile încadrate la clasa II de risc seismic, sunt și cele în care au funcţionat cinematografele Patria, Scala, dar şi clădirea în care funcţionează fostul cinema Studio. Lângă celebra fostă librărie Papirus. Şi Teatrul Nottara funcţionează şi astăzi într-o clădire cu risc seismic ridicat. Și, exceptând perioadele de restricții totale determinate de pandemie, aici se țin în continuare spectacole. Cu public, desigur.
Toate aceste clădiri, majoritatea undeva în jurul a zece etaje înălțime, căci a fost gândit, unitar, nivelul de înălțime al zonei, am mai putea adăuga cel puțin o construcție, o vilă, de fapt conac, în accepțiunea arhitecturală a acelor timpuri. Este vorba de Casa D.A. Sturdza, unde până în 1990 a fost sediul Casei de cultură a copiilor din sectorul 1, iar în prezent aici funcţionează librăria Cărtureşti, situată pe Magheru colț cu strada pictor Artur Verona.
Principalele clădiri de pe bulevardele Magheru și Nicolae Bălcescu
Pentru o viziune de ansamblu și mai exactă asupra peisajului imobiliar de pe bulevardele Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu să trecem în revistă, fără a dezvolta foarte mult, principalele clădiri ridicate, și unele prăbușite în timpul seismelor din 1949 sau 1977.
Dar mai întîi, folosindu-ne de consemnări exacte ale lui Alexandru Ofrim, doctor în istoria mentalităților la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, să aflăm care au fost inițiale ale edililor din acei anii din secolul trecut.
“Conceput de edilii oraşului în jurul anului 1900, bulevardul Magheru urma să fie o porţiune a magistralei Nord-Sud, între Piaţa Romană şi Calea Şerban Vodă”, a consemnat Alexandru Ofrim.
Și continuă: ”Această nouă arteră trebuia să descongestioneze Calea Victoriei, care suporta cea mai mare parte a traficului pe axa Nord-Sud. În preajma Primului Război Mondial se reuşise alinierea şi sistematizarea unei porţiuni cuprinse între Piaţa Universităţii şi strada Ion Câmpineanu (fosta Regală), care a fost denumită bulevardul Ion C. Brătianu.
La nord de strada Câmpineanu, până la Piaţa Romană se afla o reţea densă de străzi înguste: Vienei, Jules Michellet, Nicolae Bălcescu etc. Aceste informații au fost extrase din cartea celui citat, “Străzi vechi din Bucureştiul de azi”, apărută în 2011, la Editura Humanitas.
Blocul Carlton și Casata, distruse la cutremur
În acord cu acest plan de mare anvergură de realizare a unei mari artere a orașului, sau lanț de bulevarde, arhitecţi renumiţi au construit clădiri importante pe bulevardul Magheru, multe dintre ele fiind distruse de cutremure. Printre acsetea, Blocul Carlton, distrus aproape total la cutremurul din 1940, Blocul Casata, la cutremurul din 1977. De menționat, că la Casata au pierit surorile gemene ale Oanei Zăvoranu, care aveau, în acel an, 9 ani și jumătate.
Altele prezintă risc seismic ridicat şi au primit bulina roşie care avertizează asupra acestui risc. Şi pe bulevardul Nicolae Bălcescu au fost distruse câteva clădiri importante la cutremurul din 1977, Blocul Scala, Blocul Wilson, Blocul Dunărea.
Restaurantul “Grădiniţa” a lăsat locul unei cunoscute reţele de fast-food
Între cele mai cunoscute clădiri de pe acest bulevarde se numărau Restaurantul “Grădiniţa” (unde acum este magazinul unei cunoscute reţele de fast-food n.r.) una din cele patru mari și foarte căutate terase de bere din centrul orașului, alături, de ”Lido”, ”Cina” și „Butoiaș”, Cofetăria “Casata”, reconstruită după 1977, Casa D.A. Sturdza, unde până în 1990 a fost sediul Casei de cultură a copiilor din sectorul 1, iar în prezent aici funcţionează librăria Cărtureşti.
Lista continuă cu: Magazinul “Eva”, blocul ONT, Blocul ARO, Cinema Patria, construit între 1929-1931, Cinema Scala, Teatrul “Constantin Nottara”, clădire construită de inginerul Ciulley, tatăl cunoscutului regizor Liviu Ciulei, Hotel Ambasador, Hotel Lido, Clădirea Ciclop, prima parcare supraetajată, construită în 1928, despre care am povestit deja, Blocul Scala şi Blocul Dunărea reconstruite după 1977.
Durata de viață a unui bloc, între 70 și 100 de ani
Cam aceasta ar fi imaginea idilică, proaspătă, modernă, atunci, a orașului în zona sa centrală. Arhitecții și constructorii spun că durata de viață a unui bloc, a unui imobil mare multiplu etajat este, în funcție de materialele de construcție și de proiect, cam între 70 și 100 de ani.
Iată, așadar, că mai toate din clădirile menționate în reportajul impact.ro, și nu sunt toate, sunt la limita expirării termenelor de garanție, ca să spunem așa. Cu atât mai mult cu cât multe dintre acestea au fost șubrezite nu doar de scurgerea timpului, ci și de zguduirile la care au fost supuse, seismice sau cauzate de traficul din ce în ce mai dens și agresiv.
Sigur, multe au fost refăcute, după cutremurele din 1940 și din 1977. Altele au fost consolidate, renovate. Dar majoritatea oferă, în prezent, o imagine degradată a ceea ce au fost odinioară. Și aici, marea răspundere pentru acest dezastru urbanistic a revenit și revine și acum capilor administrațiilor locale, ale primarilor, în cazul bulevardelor despre care facem vorbire, primarilor generali ai Capitalei, care s-au perindat la șefia citadelei, într-un marș al indolenței, al incompetenței, al indiferenței față de acest oraș. Ca într-un marș al neiubirii față de bucureșteni.
Sugestie pentru autorități
Ca locuitor al Capitalei, perindat domiciliar prin cartiere diverse, de la Primăverii, Chibrit, Colentina, Drumul Taberei și Centru, consider că sunt într-o poziție justificată ca să emit păreri și îndemnuri, și jurnalistul, cu riscul de a fi acuzat de subiectivism, își asumă acest rol, în condițiile în care orice voce, orice strigăt în favoarea reconsiderării atitudinii față de acest oraș poate conduce la o reabilitare urbanistică și estetică reală.
Un primar general, cu adevărat aplecat spre imaginea și funcționarea impecabilă ale Bucureștiului ar oputea face, ar trebui, mai bine zis, să vină în Piața Romană, pentru început, cu ce vrea el, dar de preferat cu STB. Căci tot e o companie pe care primăria Generală o deține, și s-o ia la pas pe bulevard. Inopinat, ca să nu se umple bulevardele de angajați zeloși care stau în genunchi și freacă cu buretele înmuiat în apă cu dero asfaltul și nici de burtoși și doamne cu părul scrut de la Poliția Locală, mai inutili, în general vorbind, ca un coș stradal de gunoi fără fund.
Și să vină, nu neapărat singur, doar cu doi trei șefi de servicii din primărie, cu carnețelele și pixul în mâini, care să-și noteze, în sfârșit, cam ce ar avea ei de făcut pentru schimbarea imaginii Centrului Capitalei.
