Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş susţine că protestele cadrelor didactice arată o lipsă de încredere, la nivelul societăţii, în cuvântul politicienilor.
„Din punctul meu de vedere (n.red.: continuarea protestelor) este în primul rând o problemă de încredere în cuvântul politicienilor. Şi deci cred că mulţi dintre noi, politicienii, trebuie să ne punem întrebarea asta: de unde apare această neîncredere şi cum putem lucra la recâştigarea încrederii?”, a spus Cioloş, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai afirmat că sindicatele ar trebui să poată negocia cu un Guvern care să fie capabil să pună în aplicare promisiunile pe care le face, şi nu cu un Guvern demisionar, aşa cum este Guvernul Ciucă.
„Punctual, vorbind de revendicările din educaţie, apropo de încrederea în Guvern şi în majoritatea politică care poate să ia decizii acum, sindicatele ar trebui să aibă în faţă un Guvern cu un mandat pe următoarele luni, pe următorii ani, care să se poată angaja la decizii pe care să le poată lua ca Guvern. Noi avem acum un Guvern demisionar, practic. În ultimele zile, conform protocolului rotativei, acest Guvern trebuie să îşi încheie mandatul în următoarele zile. Deci în primul rând profesorii trebuie să aibă în faţa lor decidenţi politici capabili să ia decizii în următoarele zile şi în următoarele săptămâni, pentru că e foarte clar că profesorii nu mai cred în promisiuni, ei vor decizii, iar decizii înseamnă la nivel legislativ. Deci, fie avem un Guvern nou instalat cu un mandat cu care să poată lua aceste decizii şi să le implementeze imediat, fie o variantă alternativă (iar una nu o exclude pe cealaltă), să ia decizia Parlamentul”, a mai spus Cioloş.
Europarlamentarul REPER susţine că salariile profesorilor trebuie crescute la toate nivelurile prin reducerea cheltuielilor bugetare ineficiente sau nenecesare, pentru că este vorba „atât de plată, cât şi de demnitate”.
„Ca să creştem calitatea învăţământului, nu este suficient să modificăm nişte legi, dar trebuie să atragem şi calitatea în sistemul de educaţie şi în momentul de faţă nu facem. Dimpotrivă, sunt tineri care îşi termină studiile şi mare parte dintre ei decid să intre în sistemul de învăţământ ca ultimă decizie, pentru că nu au găsit în alte părţi unde sunt mai bine plătiţi sau mai bine trataţi, pentru că vorbim şi de plată, dar şi de demnitate. Mulţi dintre ei trebuie să aştepte ani de zile ca să fie titularizaţi, pentru că nu li se scot posturi la concurs, iar de multe ori posturile se scot cu dedicaţie, pentru că inspectoratele şcolare judeţene în mare parte sunt în continuare politizare, concursurile pe bune pentru directori sunt organizate cu rezistenţă. Deci este şi o problemă de încredere, şi o problemă de recunoaştere a activităţii profesorilor”, a mai spus Cioloş.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!