7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăCiolacu supărat foc. Dictatură la congresul PNL

Ciolacu supărat foc. Dictatură la congresul PNL

Marcel Ciolacu, președintele PSD, vede dictatură în ceea ce privește organizarea congresului PNL. „Doar anticipatele mai pot readuce România pe calea normalității”, spune liderul social-democrat.

„Dictatură, în cea mai pură formă a ei! La 1.000 de cazuri și 19 decese pe zi, au interzis celui mai mare partid din România să-și țină alegerile interne. În schimb, la aproape 8.000 de cazuri și 140 de decese pe zi, au aranjat legile pentru ca partidul prezidențial să-și țină mărețul congres”, a transmis sâmbătă pe Facebook Marcel Ciolacu.

El crede că organizarea congresului este un „atentat la siguranța națională”.

„Cinism și iresponsabilitate! Nimeni nu și-a permis să pună sănătatea și chiar viața românilor în pericol așa cum au făcut-o Iohannis, Cîțu, Orban și restul slugilor prezidențiale. Un veritabil atentat la siguranța națională! Au mers însă prea departe! Actualul Guvern va pleca – rapid! – prin moțiune de cenzură! Iar un președinte împotriva românilor și total rupt de realitate nu poate fi partenerul de dialog prevăzut de Constituția României”, a mai scris liderul PSD pe rețeaua de socializare.

Acesta susține că „doar anticipatele mai pot readuce România pe calea normalității”.

Liberalii s-au întrunit, sâmbătă, la Romexpo, pentru a-și alege președintele pentru următorii patru ani, într-un congres la care vor participa aproximativ 5.000 de oameni. În cursă s-au înscris Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă