19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiolacu afirmă că România va fi alături de Ucraina până la victoria...

Ciolacu afirmă că România va fi alături de Ucraina până la victoria împotriva Federației Ruse

România a fost și va fi alături de Ucraina până când o să obțină victoria împotriva Federației Ruse, a spus premierul României, Marcel Ciolacu, aflat luni în SUA, într-o discuție cu secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, potrivit jurnalul.ro.

„Așa cum ați menționat dumneavoastră, România a fost și va fi alături de Ucraina până când o să obțină victoria împotriva Federației Ruse”, i-a transmis Ciolacu secretarului de stat al SUA, Anthony Blinken, în Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Ciolacu a adăugat că este nevoie de sprijin pentru Republica Moldova.

„România și-a învățat lecția în ceea ce privește Rusia cu mult timp în urmă. Cunoaștem poporul rus și sistmeul de agresiune, de aceea, o să vă rugăm ca în afară de parteneriatul pe care îl aveți cu România, să avem tot timpul în vedere și Republica Moldova. Este cea mai vulnerabilă țară în acest moment, în Europa, după Ucraina, unde există un conflict armat, iar în republica Moldova există un conflict și un război hibrid asupra președintei Maia Sandu și asupra unui guvern democratic.

I-a transmis secretarului de stat american că parteneriatul strategic cu SUA este cel mai important parteneriat al României.

„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este cel mai important parteneriat al României, mai ales în contextul crizei de securitate în urma agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei. Aș dori să vă felicit pentru implicarea dumneavoastră în Orientul Mijlociu. Categoric, pentru toată diplomația, pentru toată lumea nu a trecut neobservată și aș dori să vă mulțumesc în numele României și al românilor pentru ajutorul acordat pentru a putea recupera românii din Fâșia Gaza, lucru care nu o să fie niciodată uitat în România”, a mai spus premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a fost însoțit la întrevederea de la Washington de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Economiei, Radu Oprea.

Prim-ministrul este în a doua zi a vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii împreună cu o delegație guvernamentală.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă