27.9 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăSportFotbalChivu pregătește o mutare de 25 de milioane de euro! Inter are...

Chivu pregătește o mutare de 25 de milioane de euro! Inter are deja următoarea țintă de la Liverpool

Inter Milano negociază transferul lui Anan Khalaili, iar după finalizarea acestei mutări va încerca să îl aducă și pe Curtis Jones de la Liverpool.

Inter Milano continuă campania de transferuri din această vară, iar formația pregătită de Cristian Chivu se află în negocieri avansate pentru transferul extremei israeliene Anan Khalaili, legitimată la Union Saint-Gilloise.

Potrivit presei din Italia, campioana din Serie A este foarte aproape de un acord atât cu jucătorul, cât și cu formația belgiană, iar mutarea este estimată la aproximativ 25 de milioane de euro.

Anan Khalaili, tot mai aproape de Inter

Gazzetta dello Sport notează că Anan Khalaili nu a evoluat în meciul amical câștigat de Union Saint-Gilloise cu FCSB, scor 4-0, deoarece transferul său la Inter se află în faza finală.

Publicația italiană susține că oficialii clubului milanez au ajuns deja la un acord cu fotbalistul în privința tuturor detaliilor contractuale, iar în prezent poartă ultimele discuții cu gruparea belgiană pentru închiderea tranzacției.

Conform Sportitalia, dacă mutarea se va concretiza, internaționalul israelian va semna un contract valabil pe cinci sezoane. Salariul său va fi de două milioane de euro net pe sezon în primul an, urmând să crească progresiv pe durata înțelegerii.

În vârstă de 21 de ani, Anan Khalaili evoluează la Union Saint-Gilloise din 2024, după transferul de la Maccabi Haifa, și a adunat până acum 15 selecții la echipa națională a Israelului.

După încheierea negocierilor pentru Khalaili, Inter intenționează să reia discuțiile cu Liverpool pentru transferul mijlocașului Curtis Jones.

Conducerea clubului consideră că fotbalistul englez poate aduce echilibrul dorit la mijlocul terenului, iar raportul dintre valoarea sportivă și costul transferului îl transformă într-una dintre principalele ținte ale verii pentru echipa pregătită de Cristian Chivu.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Nicușor Dan participă la Summitul NATO de la Ankara. România reafirmă prioritățile de securitate și apărare

Președintele Nicușor Dan participă, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai NATO, organizată la Ankara, în Turcia. Marți seară,...

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...

Cristiano Ronaldo a vorbit despre retragere! Mesajul transmis după ultimul său Mondial

Cristiano Ronaldo a evitat să anunțe dacă se retrage de la echipa națională, după eliminarea Portugaliei din optimile Campionatului Mondial.Cristiano Ronaldo a oferit primele...
Ultima oră
Pe aceeași temă