13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieCe se întâmplă cu elevul din Mureș care şi-a bătut diriginta

Ce se întâmplă cu elevul din Mureș care şi-a bătut diriginta

Consiliul de administrație al Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș a aprobat propunerea consiliului profesoral de a impune o interdicție de acces în școală pentru un elev de clasa a VIII-a, pentru o perioadă de cinci zile. Această decizie a fost luată în urma incidentului în care elevul respectiv a agresat fizic diriginta, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

“În cursul zilei de ieri a avut loc o şedinţă la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, în urma căreia consiliul profesoral a propus sancţionarea elevului de clasa a VIII-a cu suspendare pe o durată de cinci zile lucrătoare, începând cu data de astăzi, sancţiune deja aprobată în şedinţa extraordinară a consiliului de administraţie al colegiului. Totodată, s-a demarat procedura de cercetare disciplinară a elevului în cauză prin activarea comisiei responsabile de prevenirea şi eliminare a violenţei. O altă măsură pe care a luat-o colegiul, în data de 12 martie, a înaintat către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş o adresă prin care solicită personal specializat de pază pentru asigurarea zonei şi pentru diminuarea riscurilor asociate situaţiei”, a declarat presei, miercuri, purtătorul de cuvânt Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Camelia Irimie.

În timpul celor cinci zile de suspendare, a precizat reprezentanta IŞJ Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş continuă ancheta la Colegiului Naţional “Alexandru Papiu Ilarian”, notează Agerpres.

Într-o scrisoare trimisă miercuri părinților celor peste 1.000 de elevi din școală, directoarea Cristina Ligia Someșan a subliniat că incidentul de luni este inadmisibil și că acesta nu a reprezentat prima abatere disciplinară a elevului respectiv.

“Nu a fost prima abatere disciplinară a elevului respectiv, ci au fost nenumărate altele în ultimii doi ani. Toate situaţiile s-au lăsat cu sancţiuni, cu certuri, cu împăcări, cu promisiuni şi jurăminte. În multe momente am crezut că poate fi adus pe o cale mai bună, în altele am făcut dosare către Poliţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean sau Direcţia de Protecţie a Copilului. Uneori am sperat în reveniri, alteori am semnat sancţiuni incredibile. E evident că în final n-a ieşit bine. Calea constructivă n-a funcţionat deloc, iar cea care ar fi avut rostul de a pune ordine în aceste situaţii n-a fost decât un şir repetat de blocaje într-o legislaţie care ne-a făcut vulnerabili, incapabili de a lua o măsură disciplinară fermă şi care luni mi-a adus din partea elevului în cauză următoarea replică: ‘nu-mi pasă, că şi-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliţia’. Şi avea dreptate. Am pierdut multe bătălii şi ştiu sigur că asta se întâmplă în fiecare şcoală, chiar dacă e greu pentru unii să recunoască aşa ceva. Luni lucrurile au escaladat într-un mod inadmisibil, înfiorător, înfricoşător şi de nepermis. Până acum toţi mi-au spus că n-am soluţia pe care, de fapt, o aşteptăm de mult, care altădată s-ar fi aplicat fără discuţie şi că ar trebui să fi învăţat destul din rateurile anterioare. Poate că au dreptate, dar eu sunt dispusă să mai încerc o dată. Ştiu că Poliţia sau Inspectoratul Şcolar mă vor susţine ca întotdeauna, dar că legislaţia mă va împiedica din nou, atât pe mine, cât şi pe ei. Singurul lucru care este diferit după evenimentul de luni e că nu mai sunt dispusă să accept că nu se poate, că legea nu permite că regulamentul cutare sau Statutul elevului nu sunt corelate, că procedurile interzic anumite intervenţii sau câte şi mai câte. Poate că nu voi răzbi, din nou, poate că toate relele lumii mi se vor pune în cârcă, poate că mulţi şi necunoscători îşi vor da cu părerea, dar în calitate de director, profesor şi fost elev al acestei şcoli, n-am să accept ca această situaţie să mă transforme într-o victimă neputincioasă şi înfricoşată de aceste vremuri cărora, până la urmă noi, adulţii, le-am permis să fie aşa”, a arătat Cristina Ligia Someşan.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă