24.2 C
București
duminică, 21 iunie 2026
AcasăSportFotbalCe șansă ratată! CFR Cluj, din nou în corzi după spectacolul cu...

Ce șansă ratată! CFR Cluj, din nou în corzi după spectacolul cu Botoșani

CFR Cluj a remizat spectaculos cu FC Botoșani, ratând ocazia de a obține o victorie pe final de meci.

CFR Cluj și FC Botoșani au oferit o partidă spectaculoasă în etapa a cincea a Ligii 1, meci încheiat la egalitate, 3-3. Vicecampioana României a condus de trei ori, însă a fost egalată de fiecare dată, ratând în cele din urmă șansa de a-și trece în cont a doua victorie din campionat.

Louis Munteanu, intrat pe teren în minutul 61, a avut ocazia să devină eroul partidei. În minutul 86, CFR Cluj a avut o situație de trei contra unu, în care atacantul a ales să paseze în loc să finalizeze. Decizia s-a dovedit neinspirată, pentru că mingea a ajuns la Antonio Bosec, aflat în dreapta sa, care a tras slab, direct pe centrul porții. Portarul grec Giannis Anestis a intervenit fără emoții și a menținut scorul egal.

Un portar în zi de grație pentru moldoveni

Giannis Anestis a fost omul meciului pentru FC Botoșani. Goalkeeperul elen a avut nu mai puțin de 12 intervenții decisive pe parcursul întâlnirii, frustrându-i în repetate rânduri pe atacanții ardelenilor. Cu calm și siguranță, Anestis a reușit să salveze punctul pentru echipa sa, care a plecat de pe terenul vicecampioanei cu un rezultat neașteptat.

Pe lângă ratarea din minutul 86, CFR Cluj a mai irosit și alte ocazii importante. De fiecare dată însă, portarul Botoșaniului a fost la post. În mod paradoxal, ardelenii au părut să se saboteze singuri, neputând să profite de oportunitățile clare create.

Remiza îi lasă pe clujeni într-o situație delicată în clasament. Cu doar cinci puncte strânse în primele cinci etape, echipa lui Dan Petrescu ocupă locul 12, o poziție mult sub așteptările suporterilor și a conducerii.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Peste 227.000 de militari ruși confirmați morți în războiul din Ucraina, potrivit unei baze de date independente

Datele sunt colectate și verificate din surse deschise, precum anunțuri funerare, mesaje publicate de familiile soldaților, informații din presa regională și comunicări ale autorităților...

Regele Charles deschide conturile coroanei: impozitele personale, publicate în premieră în epoca modernă

Informațiile privind taxele achitate de suveran urmează să fie incluse în raportul financiar anual al Casei Regale, care va fi publicat săptămâna viitoareRegele Charles...

Negocieri sensibile în Elveția: SUA și Iran încearcă să transforme armistițiul într-un acord durabil

Ministerul iranian de Externe a confirmat că primele întâlniri dintre cele două părți au un caracter tehnic și urmăresc clarificarea unor puncte esențialeVicepreședintele american...
Ultima oră
Pe aceeași temă