11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialJustițieCCR: Abuzul în serviciu poate fi pedepsit fără prag valoric

CCR: Abuzul în serviciu poate fi pedepsit fără prag valoric

Curtea Constituţională a admis parţial sesizările privind modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, scrie Agerpres.

Infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată şi fără a se stabili un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei, au stabilit miercuri judecătorii constituţionali, potrivit surselor citate de Agerpres.

Instanţa Supremă a contestat articolele prin care abuzul a fost reglementat fără un prag valoric, după ce inițial fusese stabilit la 250.000 de lei în Senat.

În Camera Deputaților, pragul la abuzul în serviciu a fost stabilit la mai multe sume, iar în cele din urmă s-a renunțat de tot la prag. Totuși, legea se va întoarce în Parlament pentru că a fost admisă o sesizare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat, luna trecută, Curtea Constituțională cu privire la proiectele de lege adoptate în Parlament ce modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Instanţa Supremă a contestat articolele prin care abuzul în serviciu a fost reglementat fără un prag valoric, după ce inițial fusese stabilit la 250.000 de lei în Senat.

Sunt reintroduse, de asemenea, interceptările SRI în dosarele penale, inclusiv pentru fapte de corupție, evaziune fiscală și fraude cu fonduri europene.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă