20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieCazul Vâlcov redeschide dezbaterea despre închisorile României. "E dezbaterea cu firme de...

Cazul Vâlcov redeschide dezbaterea despre închisorile României. “E dezbaterea cu firme de asigurări, pentru asta a fost asasinat Adamescu în închisoare”

Cazul fostului politician Darius Vâlcov, dat în urmărire generală de Poliția Română, redeschide dezbaterea despre condițiile inumane din închisorile României și despre tratamentul nemilos oferit celor încarcerați, unul dintre cei care au murit în urma acestui tratament fiind Dan Adamescu.

“Adamescu a fost asasinat de sistem ca să i se ia firma de asigurări ASTRA. Ăsta a fost motivul, ca să știți, că tot e dezbaterea cu firme de asigurări. Pentru asta a fost asasinat Adamescu în închisoare”, a dezvăluit fostul parlamentar Gelu Vișan, invitat la postul Realitatea Plus.

Discuția s-a purtat în cadrul emisiunii “România Suverană”, realizată de Alexandra Păcuraru.

“În România, pe vremea lui Coldea, dar se pare că și acum, se execută în stil italian-mafiot în pușcărie. Știu oameni care au murit – nu că au fost omorati, dar nu li s-a dat tratamentul. De exemplu, era un ambasador, fost ambasador in Indonezia, căruia nu i s-a dat tratamentul. De-aia au început să fugă afară, pentru ca știu sigur că se pot întâmpla multe în pușcărie”, a explicat unul dintre invitați.

“Da, noi vorbim de oameni care au stat aici, da, Mustață a stat aici, și-a asumat, desi nu știm dacă chiar a făcut ceva. Obreja la fel. Am fost la înmormântare, l-am plâns și eu pentru că m-am regăsit în durerea aceea. Domnul Adamescu era un creier, era un geniu, era un om care aducea plusvaloare. A fost redus la tăcere ca să i se ia totul, uite așa, peste noapte”, a precizat moderatoarea emisiunii, Alexandra Păcuraru.

“Adamescu a fost asasinat ca să i se ia firma de asigurări ASTRA. Adică ăsta a fost motivul. Ca să știți că tot e dezbaterea cu firme de asigurări, pentru asta a fost asasinat Adamescu în închisoare, ori de sistem, de ăia care ne cer să fie dreptate”, a declarat Gelu Vișan.

“Eu am dovezile pe ceea ce spun. Sunt dosare la mine acasă. Există un ofiter SRI care a fost asasinat în închisoare. Există cazul Mustață (…). Să fie dreptate, să se facă o lege, dar nu poți să îl condamni la moarte”, a spus Gelu Vișan. Chiar dacă este cineva care greșește, el “nu este condamnat la moarte”, a spus fostul parlamentar.

În privința celor despre care instanța a decis că au comis un prejudiciu financiar, “poți să găsești o formulă ca să recuperezi prejudiciul”, consideră Gelu Vișan.

Despre Darius Vâlcov, Gelu Vișan a sugerat că acesta ar deține foarte multe informații. Din acest motiv, există riscul ca, dacă ajunge într-o închisoare unde nu este protejat, Vâlcov “să ia o înțepătură”, a avertizat Gelu Vișan.

Darius Vâlcov a fost condamnat la șase ani de închisoare într-un dosar de corupție. După ce nu a fost găsit la domiciliu, el a fost dat în urmărire generală.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă