11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăCazul "Azilul groazei din Mureș". Ciolacul i-a demis pe prefectul și subprefectul...

Cazul “Azilul groazei din Mureș”. Ciolacul i-a demis pe prefectul și subprefectul de Mureș

Premierul Marcel Ciolacul i-a demis pe prefectul și subprefectul județului Mureș, după descoperirea unui alt azil al groazei, cel din Bărnești. Șapte adulţi și copii erau ţinuţi în condiţii de nedescris, în subsolul unui centrul de îngrijire și asistență din localitatea Bărdești, județul Mureș. 

“În primul rând, îmi confirmă faptul că am avut dreptate. Trebuie desființate anumite instituții ale statului care nu funcționează. Trebuie regândit sistemul de control și sistemul de autorizare.

Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat la Mureş, ce s-a descoperit – şi îi felicit de reprezentanții ONG-urilor care s-au implicat voluntar, din câte ştiu, şi au descoperit acest lucru – şi chiar le sunt recunoscător, ca om şi ca român. Pentru că intervenţia lor ne-a dovedit foarte clar faptul că ei au salvat vieți.

Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, lucrurile ar fi putut avea o finalitate mult mai tragică. De asemenea, ştim foarte bine că sub coordonarea prefecților şi a subprefecților s-au făcut controale timp de o lună de zile.

Din câte am înţeles, AJPIS-ul controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu este nicio problemă. Doamna ministru a muncii a luat decizia de a face o comisie disciplinară, conform legii, a fost destituită persoana care a condus AJPIS-ul. Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de interne, domnul Cătălin Predoiu şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului.

Trebuie să înţelegem foarte bine care este rostul nostru şi care este rostul statului în acest moment. Avem această latură, că s-a dispus un control, un control, totuşi, anunţat. Dar atâta timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim.

Luni voi avea o întâlnire la Guvern, atât eu, cât şi consilierii mei, cu toţi reprezentanţii ONG-urilor, pentru a găsi modificările legislative pe care să le facem până pe 31 august, urmând, pe urmă, să venim cu o lege în Parlament cu tot ce înseamnă discuţii parlamentare. Invităm pe toţi cei interesaţi, astfel încât, până la sfârşitul acestei sesiuni, să avem o altă instituţie.

Trebuie să privim lucrurile ca şi reacţie a Guvernului, a legislativului, în două părţi. una va fi până pe 31 august, printr-o ordonanţă de urgenţă şi una din septembrie, să dăm Parlamentului ce este al Parlamentului, fiindcă el legiferează. De asemenea, am dat spre analiză în ceea ce priveşte pedepsele pentru astfel de lucruri. Să facem o analiză foarte clară unde ne încadrăm cu nivelul pedepselor și dacă va trebui să modificăm Codul Penal în vreun sens să venim cu această modificare.

Nu pot să vă răspund acum, pentru că aștept încă analiza. În primul rând, am și consilierii personali, am dat și la vicepremieri și repet, am convenit împreună cu domnul Predoiu ca decizia de eliberare din funcția prefectului și subprefectului județului Mureș este una corectă.”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul efectuează o vizită de lucru în judeţul Tulcea, unde a participat şi la o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă