5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCatherine Colonna a vorbit cu Joe Biden despre nevoia de a "consola...

Catherine Colonna a vorbit cu Joe Biden despre nevoia de a „consola Armenia”

Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, i-a subliniat marţi preşedintelui american, Joe Biden, nevoia de a „consola Armenia” care se teme de încălcarea integrităţii sale teritoriale de către Azerbaidjan, a informat o sursă diplomatică, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.

Joe Biden a avut marţi o conferinţă telefonică cu mai mulţi lideri ai unor ţări aliate Statelor Unite, printre care Catherine Colonna, pentru a „coordona continuarea ajutorului pentru Ucraina”, anunţase anterior Casa Albă.

Discuţia s-a concentrat pe Ucraina, dar „întrucât ministrul a vorbit de la Erevan, a profitat de ocazie, la solicitarea preşedintelui Emmanuel Macron, pentru a face o trecere în revistă a situaţiei Armeniei şi a insistat asupra necesităţii de a consola Armenia amintind ce era în joc”, a subliniat această sursă diplomatică.

Ministrul francez a reamintit astfel că Armenia este „o democraţie aflată sub presiunea Rusiei şi a cărei integritate teritorială este pusă sub semnul întrebării sau ameninţată”, a indicat această sursă, în timp ce Baku a răpit recent bucăţi de teritoriu armean, în special în cursul ciocnirilor care au avut loc în septembrie 2022.

Baku a deplasat atunci frontiera dintre cele două ţări cu 7 până la 9 kilometri, în detrimentul Armeniei.

Catherine Colonna „a cerut să se ia în considerare şi ceea ce se întâmplă în Caucaz”, alături de ceea ce se întâmplă în Ucraina, a indicat această sursă diplomatică.

Casa Albă este „conştientă că o mare majoritate, (…) aproape toţi armenii au plecat” din Nagorno-Karabah, a declarat marţi John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate. „În acest moment, suntem foarte concentraţi pe situaţia umanitară”, a adăugat el.

Washingtonul „încurajează Azerbaidjanul să-şi respecte promisiunile” în regiune, a mai comentat el, remarci prudente care contrastează cu poziţia mai puternică a Franţei pe acest subiect.

Catherine Colonna a anunţat marţi că Parisul şi-a „dat acordul” pentru livrarea de echipamente militare Armeniei, care doreşte să se protejeze de vecinul său.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Catherine Colonna şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea în ultimele zile cu privire la o posibilă ofensivă militară a Azerbaidjanului împotriva Armeniei, după ofensiva fulger şi victorioasă a trupelor de la Baku în Nagorno-Karabah, o enclavă aflată sub suveranitatea azeră, dar care a fost populată în principal de armeni. Cele două ţări s-au ciocnit deja în două războaie în trecut.

Catherine Colonna s-a deplasat marţi la Erevan pentru a exprima sprijinul Franţei pentru Armenia, în special la nivel umanitar, în urma exodului a peste 100.000 de persoane din Nagorno-Karabah găsind refugiu în Armenia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani: Presiune asupra BCE pentru reducerea dobânzilor

Moneda euro a coborât la 1,0335 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, în contextul speculațiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui...

Filmele „Wicked” și „Gladiator II” au început în forță la box office

Filmele „Wicked” și „Gladiator II” au început în forță la box office, promițând să fie unele dintre cele mai mari lansări ale anului, într-un...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă