28.1 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSocialCât de mult a afectat seceta fructele și legumele românești

Cât de mult a afectat seceta fructele și legumele românești

Valul de caniculă care a afectat România în această vară are consecințe devastatoare asupra recoltelor de fructe și legume, care suferă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Potrivit Agrointeligența, fermierii români raportează că, din cauza temperaturilor extrem de ridicate, fructele și legumele se coc rapid la exterior, dar rămân crude, verzi și acre în interior.

Președintele Organizației Interprofesionale a Producătorilor Agricoli de Legume și Fructe (OIPA), Gheorghe Vlad, a explicat că această climă neobișnuit de caldă a prelungit perioada de vegetație, ceea ce a dus la maturarea prematură a culturilor.

Timpul de recoltare s-a schimbat și el odată cu seceta

De exemplu, roșiile care ar fi trebuit să ajungă la maturitate spre sfârșitul lunii iulie, au fost recoltate încă din iunie. Același fenomen a afectat și culturile de ardei și prune, care, deși par coapte la exterior, rămân crude în interior.

„Culoarea roșu, de maturitate la roșie, la ardei capia, ardei gras te duce cu gândul că ele sunt mature. Prunele au culoarea lor, vinețiul acela albastru închis, dar ele de fapt sunt verzi la interior. Reproșuri au fost și la roșii – erau albe la interior și acre, dar asta datorită faptului că planta este un organism viu și ea în momentul în care se reorientează, e o restartare a ei la temperaturile foarte ridicate, gândirea ei este de a perpetua specia, adică de a produce semințe ca anul următor să poată să evolueze, dar din punctul de vedere al al calității lasă de dorit pentru că nici aici cercetarea nu s-a așteptat la asemenea longevitate”, a explicat Gheorghe Vlad, președintele OIPA Legume-Fructe (Organizația Interprofesională a Producătorilor Agricoli de Legume și Fructe).

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Kosovo, victorie la scor cu Cipru! Franța și Italia au învins în Nations League

Kosovo a avut un meci perfect în Cipru și a reușit să obțină prima victorie din această ediție a Nations League, scor 4-0. În total,...

Gâlceava confuză a telefoanelor: rămân acasă sau într-o cutie, la școală

Există în regulament sancțiuni care merg de la avertisment verbal sau scris până la sancțiunea cea mai gravă, exmatricularea Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat...

Van Dijk anunță planurile de viitor! „Te gândești la tot felul de lucruri!”

Virgil van Dijk, despre viitorul la Liverpool: „Te gândești la tot felul de lucruri”. Virgil van Dijk, fundașul olandez al lui Liverpool, este în ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă