OMV Petrom a crescut tarifele cu 9 bani pe litru, după ce, cu o zi înainte, aplicase o scumpire mai abruptă, de 15 bani, atât pentru benzină, cât și pentru motorină
Scumpirile la pompă continuă, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Liderul pieței de distribuție a carburanților din România, OMV Petrom, a operat în noaptea de joi, a doua majorare consecutivă de preț de la izbucnirea conflictului din Iran. Compania a crescut tarifele cu 9 bani pe litru, după ce, cu o zi înainte, aplicase o scumpire mai abruptă, de 15 bani atât pentru benzină, cât și pentru motorină.
Mișcări similare au fost făcute și de Lukoil, care a majorat joi prețul motorinei cu 9 bani pe litru și pe cel al benzinei cu 10 bani. În stațiile din București, motorina standard a ajuns să coste între 8,50 și 8,51 lei pe litru, iar benzina între 8,16 și 8,21 lei. Cu o zi înainte, compania aplicase deja scumpiri de 15 bani la diesel și 14 bani la benzină. Operatorii concurenți, precum Rompetrol, MOL Group și SOCAR, sunt așteptați să ajusteze la rândul lor prețurile în aceeași direcție.
După ultimele majorări, benzina standard se vinde în stațiile Petrom din Capitală cu prețuri între 8,17 și 8,22 lei pe litru, iar în cele OMV între 8,26 și 8,31 lei pe litru. Comparativ cu intervalul 28 februarie–3 martie, litrul de benzină este deja mai scump cu aproximativ 24 de bani.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că evoluția prețurilor depinde în mare măsură de durata conflictului din regiune și de momentul în care se va ajunge la o încetare a focului. El a avertizat că, pe măsură ce importatorii vor cumpăra noi cantități de combustibil la prețuri mai mari de pe piața globală, aceste costuri se vor reflecta inevitabil și în piața internă.
La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că România dispune de rezerve suficiente, pentru a face față unui scenariu extrem. Potrivit acestuia, dacă producția și importurile s-ar opri complet, stocurile existente, comerciale și de urgență, ar putea acoperi consumul pentru aproape cinci luni.
Ministrul a subliniat însă că evoluția prețurilor este influențată de numeroase variabile globale. În anumite condiții, a admis el, nu poate fi exclusă pe termen lung nici depășirea pragului de 10 lei pe litru, deși autoritățile susțin că, până acum, scumpirile din România rămân printre cele mai moderate din Uniunea Europeană.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News