18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăBudăi: Proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului în câteva zile

Budăi: Proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului în câteva zile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, în Parlament, că proiectul privind pensiile speciale va fi finalizat în câteva zile şi înaintat Guvernului. El a dat asigurări că draftul de proiect care este pe final îndeplineşte toate criteriile din PNRR.

„Vor fi respectate prevederile Curţii Constituţionale, vor fi respectate prevederile din PNRR, în rest suntem pe ultimele discuţii şi proiectul va fi înaintat Guvernului. În câteva zile înaintăm către Guvern şi către Comisie, după care îl înaintăm în Parlament”, a spus Budăi, la Palatul Parlamentului, scrie agerpres.ro.

„Concluziile finale vor fi trase în maximum două zile iar draftul de proiect care este pe final vă asigur că îndeplineşte toate criteriile din PNRR”, a spus ministrul.

Întrebat dacă pensiile militarilor rămân unele ocupaţionale, Budăi a răspuns: “Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris proiectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei interesaţi”.

Ministrul Muncii a menţionat că încă se poartă discuţii politice în privinţa jalonului referitor la pensii din PNRR.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă