24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSocialSocietateBucureștenii rămân, din nou, fără apă caldă. Ce zone vor fi afectate

Bucureștenii rămân, din nou, fără apă caldă. Ce zone vor fi afectate

Furnizarea apei calde va fi sistată până pe 11 august în Sectoarele 2 şi 3, precum şi în cartierele Aviaţiei, Floreasca şi Calea Dorobanţilor din Sectorul 1, având în vedere că simultan cu oprirea CTE Sud pentru efectuarea reviziei anuale au fost începute şi lucrări pe conducta Magistralei 3 Sud în zona Străzii Releului, cât şi în Căminul Releului.

Potrivit unui comunicat al Termoenergetica, în Căminul Releului vor fi începute lucrările de importanţă majoră pentru viitoarea funcţionare a sistemului de termoficare. Acesta este un cămin în care sunt amplasate vanele ce fac legătura între Magistralele 3 Sud şi Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud şi CTE Progresu.

În următoarele zile vor fi refăcute toate armăturile şi conductele din interiorul căminului. Este unul dintre cele mai mari cămine din reţeaua de termoficare a Capitalei, cu o suprafaţă de 180 de metri pătraţi şi în cazul său expertiza a arătat că prezintă degradări importante ale structurii de rezistenţă, cauzate în mare parte de lipsa investiţiilor.

Vor fi remediate zone extinse în care acoperirea cu beton a armăturii nu este asigurată; în care armătura longitudinală din grinzi este afectată de rugină, astfel încât şi-a redus diametrul la mai puţin de jumătate (inclusiv zone unde armatura este în totalitate degradată); zone unde armătura transversală din grinzi este afectată de rugină şi şi-a redus diametrul cu circa 5 milimetri.

Tot în această perioadă se vor executa lucrările de înlocuire a aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1.200 milimetri şi alţi aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1.000 de milimetri. De asemenea, vor fi înlocuite şi două vane cu diametrul de 1.000 de milimetri şi alte vane de golire sau de aerisire.

Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcţiune în 1968, această zonă de reţea având 55 de ani de funcţionare.

În paralel, simultan cu intervalul în care CTE Sud va fi oprit pentru efectuarea reviziei anuale, vor fi executate mai multe lucrări de reparaţii printre care zonele Colentina (Dn 800 milimetri), Tineretului (Dn 500 milimetri şi 600 milimetri), Calea Călăraşilor (Dn 500 milimetri).

Ulterior finalizării lucrărilor, vor fi efectuate manevrele pentru trecerea consumatorilor arondaţi CTE Sud la alimentarea din CTE Progresu. O parte dintre consumatorii alimentaţi de CTE Sud vor fi arondaţi la CT Titan. Manevrele tehnice se vor derula progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi gradul de uzură tehnică foarte mare a conductelor, care îngreunează efectuarea operaţiunilor desfăşurate.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Coliziune între două elicoptere care luptau cu incendiile din Grecia. România anunță că personalul său este în afara oricărui pericol

Bilanțul acestei săptămâni este unul dramatic: trei pompieri și-au pierdut viața în timpul misiunilor de intervențieDouă elicoptere implicate în misiuni de stingere a incendiilor...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Studiu: România, printre cele mai periculoase țări din Europa pentru șoferi

România se numără printre statele europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere, potrivit unui studiu realizat de Vignette Switzerland, companie...
Ultima oră
Pe aceeași temă