11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalBombardamentele israeliene continuă în Gaza

Bombardamentele israeliene continuă în Gaza

Bombardamentele israeliene continuau sâmbătă dimineaţa asupra Fâşiei Gaza, potrivit jurnaliştilor agenţiei France Presse poziţionaţi în zonă, scrie Agerpres.

Niciun bilanţ nu a fost comunicat, dar surse medicale din teritoriul palestinian au declarat unui jurnalist AFP că se tem de un număr mare de victime şi pagube semnificative în urma acestor bombardamente.

Explozii sporadice erau încă auzite sâmbătă dimineaţă de un jurnalist AFP în interiorul Fâşiei Gaza, provenind de la avioane de luptă israeliene, de la artilerie şi focuri trase de pe mare.

Intensitatea loviturilor aeriene şi a focului de artilerie a scăzut acum faţă de noaptea trecută, potrivit acestui jurnalist.

O ceaţă groasă acoperă zone întregi din nordul Gazei, a spus un alt jurnalist staţionat în Ashkelon, în sudul Israelului, la mai puţin de zece kilometri de graniţă.

Ore întregi de bombardamente şi lovituri continue au zguduit ferestrele şi solul din Ashkelon în timpul nopţii, până la ora locală 4.00 (1.00 GMT).

Fumul şi un miros acru de ars umpleau aerul la răsăritul soarelui la Ashkelon şi Sderot, în sudul Israelului, în timp ce avioanele de luptă israeliene continuau să zboare la joasă altitudine şi puteau fi auzite în mod regulat detonaţii provenite din Gaza.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă