17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăPoliticăBolojan face conferință de presă: E greu să ceri sacrificii, când pensiile...

Bolojan face conferință de presă: E greu să ceri sacrificii, când pensiile speciale sfidează bunul-simț

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectul de reformare a pensiilor speciale este aproape de finalizare și va fi prezentat public

Ilie Bolojan va susține, marți, la Palatul Victoria, de la ora 12, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului. Principalele modificări vizează creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și limitarea cuantumului pensiei la nivelul ultimului salariu, într-un efort de a aduce sistemul în linie cu standardele europene, arată premierul, într-un interviu pentru G4Media.ro.

Șeful Guvernului a explicat că noua lege se va aplica doar noilor pensionari, pentru a evita problemele de constituționalitate, dar a subliniat că presiunea este mare, având în vedere un jalon PNRR blocat și fonduri europene importante în joc.

„Nu putem cere eforturi reale de la oameni, atâta timp cât sistemul actual de pensii speciale și anticipate perpetuează inechități sociale grave”, a declarat Bolojan, criticând dur situația în care 90% dintre magistrați se retrag din activitate la doar 48 de ani. În opinia sa, toate categoriile profesionale care nu presupun efort fizic, ar trebui să aibă aceeași vârstă de pensionare: 65 de ani.

Premierul a adăugat că în toamnă urmează o etapă și mai amplă de reformă, care va viza și celelalte pensii speciale, militari, polițiști și angajați din serviciile secrete, unde persistă nemulțumiri și neclarități.

Printre măsurile avute în vedere se numără și încurajarea prezenței pe piața muncii prin reducerea duratei șomajului și limitarea posibilităților de pensionare anticipată sau de obținere facilă a unor certificate de venit.

„Economia nu mai poate susține un sistem în care doar jumătate dintre cei între 55 și 65 de ani mai lucrează. Avem nevoie de un pachet complex care să sprijine munca reală. Altfel, riscăm să blocăm sistemul, exact cum sănătatea nu poate funcționa cu 6 milioane de contributori și peste 16 milioane de beneficiari”, a avertizat Bolojan.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Taxele mai mari nu mai pot salva bugetul României

Presiunea fiscală acumulată în ultimul an afectează deja companiile și populația, iar încetinirea economiei complică și mai mult corectarea dezechilibrelor bugetareMajorările de taxe și-au...

Manchester City a marcat de cinci ori, dar Maresca voia mai mult! Ce a spus antrenorul după victoria cu echipa lui Răzvan Marin

Manchester City a învins-o pe AEK Atena cu 5-1 în etapa a treia din Liga Campionilor, iar antrenorul Enzo Maresca s-a declarat mulțumit de...

Alexandru Stoica anunță lansarea programului START Reforma Administrativă. Ce priorități are Ministerul Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat miercuri, la preluarea mandatului, că reforma administrației publice, încheierea proiectelor finanțate prin PNRR și reducerea procedurilor birocratice vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă