25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBihor: Primele imagini din interiorul Palatului episcopal, după incendiu

Bihor: Primele imagini din interiorul Palatului episcopal, după incendiu

În prezent, clădirea palatului este sigilată, accesul fiind interzis pentru a se evita riscul de rănire a populaţiei, în eventualitatea că ar cădea fragmente din clădirea descoperită.

“Gândurile şi rugăciunile noastre sunt îndreptate acum către Episcopia Greco-Catolică. După cum credem că toată lumea a văzut, un incendiu devastator a afectat în seara trecută una dintre bijuteriile arhitecturale ale Oradiei – Palatul Episcopal. Clădirea a fost grav afectată şi în ciuda acestui incident extrem de provocator, răspunsul şi profesionalismul pompierilor din cadrul ISU Crişana a fost excepţional, aceştia reuşind să prevină răspândirea incediului la parterul Palatului şi în clădirile învecinate”, se arată în mesajul care însoţeşte fotografiile.

Prefectura reaminteşte faptul că peste 100 pompieri militari au participat la operaţiunea din seara de 25 august, cu 12 autospeciale, dintre care două de intervenţie la înălţime.

“Cel mai important este că nu au fost victime, iar faptul că s-a reuşit ca un incendiu de asemenea dimensiuni să fie izolat este exclusiv rezultatul modului exemplar în care au acţionat pompierii. Curajul şi promptitudinea pompierilor militari ne îndatorează să le mulţumim şi să îi felicităm”, menţionează Instituţia Prefectului.

Aceasta a remarcat, totodată, generozitatea orădenilor care se reunesc în aceste momente pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de acest eveniment tragic, prin campania de strângere de fonduri la care şi Instituţia prefectului va adera şi unde va invita toate instituţiile deconcentrate pe care le coordonează să se implice.

“Facem apel, de asemenea, la cetăţenii municipiului Oradea şi nu numai, să se implice financiar, atât cât pot, în acest act de normalitate, fiind datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că acest monument de care eram cu toţii ataşaţi va renaşte şi va străluci din nou în Piaţa Unirii”, se arată în mesaj.

 

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă